Subscribe la telegramul nostru
Telegram

Persoanele fizice, cât și cele juridice vor fi obligate să predea anvelopele uzate la punctele de colectare autorizate

Persoanele fizice, cât și cele juridice vor fi obligate să predea anvelopele uzate la punctele de colectare autorizate

Cabinetul de miniștri a aprobat Regulamentul privind gestionarea anvelopelor uzate, care stabilește un set de cerințe privind colectarea, reutilizarea, precum și valorificarea energetică sau reciclarea anvelopelor uzate.

Producătorii, distribuitorii, consumatorii și agenții economici implicați în gestionarea anvelopelor uzate vor întreprinde măsurile prevăzute în Regulament pentru optimizarea colectării separate a anvelopelor uzate. Aceste măsuri vor contribui substanțial la implementarea principiului responsabilității extinse a producătorului (REP).

Astfel, documentul obligă agenții economici, producători de anvelope, să dețină autorizație de mediu și să asigure crearea unei rețele de colectare a anvelopelor uzate prin intermediul centrelor de deservire tehnică a automobilelor, centrelor comerciale, parcărilor. Implementarea proiectului va fi asigurată de Agenția de Mediu și Inspectoratul pentru Protecția Mediului. 

Potrivit Regulamentului, atât persoanele fizice, cât și cele juridice vor fi obligate să predea anvelopele uzate la punctele de colectare autorizate. De asemenea, va fi interzisă înhumarea și abandonarea anvelopelor.

Odată cu aprobarea Regulamentului, Guvernul își propune valorificarea energetică și reciclarea a cel puțin 75% din cantitatea totală de deșeuri de anvelope uzate, colectate până în anul 2026.