Peste 19.500 de locuitori vor beneficia de acces la apă potabilă din Cahul
Pe 10 decembrie, la sediul Oficiului Național de Dezvoltare Regională și Locală (ONDRL), s-a semnat contractul pentru implementarea subproiectului „Construcția infrastructurii de alimentare cu apă a localităților din raionul Cahul”. Documentul, semnat de președintele raionului Cahul, Pavel Groza, definește responsabilitățile structurilor implicate în realizarea acestei inițiative.
Subproiectul reprezintă o investiție guvernamentală de aproximativ 12 milioane de euro, având ca scop extinderea rețelelor de apă potabilă în șapte localități din raionul Cahul (Pelinei, Sătuc, Alexanderfeld, Găvănoasa, Vladimirovca, Nicolaevca, Alexandru Ioan Cuza) și în orașul Vulcănești, incluzând zona economică liberă „Valcaneș”. Peste 19.500 de locuitori vor beneficia de servicii îmbunătățite de alimentare cu apă.
ONDRL va gestiona achizițiile și monitorizarea progresului, Agenția de Dezvoltare Regională Sud va supraveghea aspectele tehnice, iar Agenția de Dezvoltare UTA Găgăuzia va sprijini implementarea la Vulcănești. Consiliul Raional Cahul și primăriile locale vor coordona lucrările și vor facilita desfășurarea eficientă a proiectului.
În cadrul evenimentului, Dorin Andros, managerul proiectului „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova” (SAASM), a prezentat progresele realizate, inclusiv evaluarea impactului de mediu, ajustările proiectului de execuție și pregătirea documentelor pentru licitație.
Directorul ONDRL, Mihail Croitoru, a subliniat că acest proiect reflectă angajamentul Guvernului Republicii Moldova de a asigura accesul populației la servicii esențiale, contribuind astfel la creșterea calității vieții în regiune.
În total, peste 19.500 de locuitori, inclusiv 12.000 din orașul Vulcănești, vor beneficia de acces îmbunătățit la apă potabilă și de infrastructură modernizată în urma implementării proiectului.
Proiectul „Securitatea aprovizionării cu apă și sanitație în Moldova”, implementat de Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, are ca obiectiv sporirea accesului la serviciile de alimentare cu apă și sanitație într-un număr de zone rurale și orașe selectate, consolidarea capacităților instituționale locale și naționale de prestare a serviciilor de aprovizionare cu apă și canalizare și asigurarea unui răspuns prompt și efectiv în caz de criză sau situație de urgență.
Proiectul, în valoare de 44,1 mil. euro, este finanțat de creditul acordat de Asociația Internațională pentru Dezvoltare. Suplimentar, pentru realizarea aceluiași proiect, Republica Moldova a beneficiat de un grant în valoare de 1,55 mil. euro, acordat de către Agenția Austriacă de Dezvoltare.
Acordul de Finanțare dintre Republica Moldova și AID a fost semnat la 21 aprilie 2022, La Washington, SUA, și a fost ratificat de către Parlamentul Republicii Moldova prin Legea nr. 169 din 9 iunie 2022. Proiectul este implementat în perioada august 2022 – ianuarie 2027.