Publică un anunț
piatasud.md

Polițiști din Cahul informează agenții economici. De mâine vor întocmi procese verbale

Polițiști din Cahul informează agenții economici. De mâine vor întocmi procese verbale

Angajații IP Cahul au început informarea agenților economici privind obligativitatea de a sista activitatea.

Informația le este adusă la cunoștință sub semnătură, iar potrivit Șefului IP Cahul, Comisar – Șef Andrei Sîrbu, de mâine, angajații IP Cahul vor sancționa agenții economici care nu respectă măsurile aprobate.

Menționăm că toate abaterile care reprezintă nerespectarea măsurilor de sănătate publică expuse în hotărârile Comisiei extraordinare pentru sănătate publica vor fi sancţionate contravenţional cu amenzi de la 450 la 500 unităţi convenţionale – pentru persoana fizică şi de la 1000 la 1500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Pentru nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli, persoanele vor fi cercetate sub aspect penal,cu sancţionarea cu  amendă în mărime de la 720 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani. Aceleaşi fapte soldate din imprudenţă cu vătămarea gravă sau medie a sănătăţii sau cu decesul persoanei se pedepsesc cu închisoare de până la 7 ani.

Articole similare