Publică un anunț
piatasud.md

Pompierii vor interveni mai operativ în trei sate din raionul Cahul (video)

Pompierii vor interveni mai operativ în trei sate din raionul Cahul (video)

Peste 5 mii persoane, locuitori ai satelor Borceag, Chioselia Mare şi Frumuşica, care se află la periferia raionului Cahul, vor beneficia de serviciile salvatorilor şi pompierilor după ce un post al acestora a fost deschis pe 23 august în satul Borceag.

Personalul postului, în număr de 7 persoane, este înzestrat cu utilaje necesare pentru stingerea incendiilor şi pentru a interveni în caz de necesitate.

„Salvatorii şi pompierii vor fi mai aproape de locuitori satelor, de a interveni în situaţii de urgenţă, situaţii excepţionale la stingerea incendiilor. În conlucrare strânsă cu Serviciul protecţie Civilă şi Situaţii Excepţionale, Primarul satului  cât şi conducerea raionului Cahul a fost posibilă construcţia localului pentru efectivul postului de Salvatori şi Pompieri, iar din partea Serviciului am venit cu o autospecială şi instruirea efectivului care pe parcurs vor fi instruiţi pentru a acţiona în diferite situaţii” a menţionat Ion Caraja, Şeful Direcţiei Situaţii Excepţionale Cahul.

Savelie Rusuleac, Primarul satului Borceag, a declarat pentru ziuadeazi.md  că Postul este aşteptat de mult timp şi este aşteptat foarte mult pe motiv că satul este amplasat geografic la distanţe mari de diferite raioane.  

Deschiderea Postului a avut loc într-o atmosferă festivă cu participarea angajaţilor Direcţiei Situaţii Excepţionale din regiune, reprezentanţi ai Administraţiei Publice Locale şi Centrale. La eveniment a fost prezent şi Dorin Recean, Ministrul al Afacerilor Interne a Republicii Moldova. 

Avram Micinschi, Preşedintele raionului Cahul, prezent la eveniment a menţionat: „Este incontestabilă necesitatea deschideri acestui serviciu pentru localităţile care se află la marginea raionului. Sper că va fi de folos acest post nu numai pentru aceste localităţi dar şi pentru localităţile Cîetu şi Chioselia Rusă”. 

Avram Micinschi a mai adăugat că Consiliul raional va susţine în continuare hotărârea Guvernului în ceea ce ţine de promovarea şi deschiderea de posturi în localităţile rurale.

„Primul ajutor totdeauna ţi-l acordă acel care este mai aproape: este vecinul, este Serviciul care este amplasat în localitate” a punctat Domnul Micinschi.

„Ceea ce se întâmplă astăzi la Borceag e parte dintr-un program mai amplu… noi cu paşi siguri mergem  înainte să avem pompieri şi salvatori în aşa fel încât intervenţia să nu depăşească 20 de minute” a declarat Dorin Recean, Ministrul Afacerilor Interne a Republicii Moldova.

În  timpul ceremoniei, Ion Caraja, Şeful Direcţiei Situaţii Excepţionale Cahul, a primit de la Ministrul Afacerilor Interne următorul grad de colonel iar Consiliul sătesc Borceag, pentru crearea Postului de Salvatori în sat, i-au conferit titlul de cetăţean de onoare a satului.

După deschiderea Postului de pompieri, locuitorii satului Borceag au avut parte de un concert de muzică populară susţinut de orchestra „Plai Moldovenesc”.

Acesta este al 12-lea post de Salvatori şi Pompieri deschis în localităţile rurale din ţară. In raionul Cahul vor fi deschise încă 4 posturi de acest gen.

Articole similare