Film care evocă memoria celor care au murit în urma foametei din 1946-1947.


Jertfa are valoare atunci când este pusă în slujba unei idei. Tocmai de aceea, jurnalistul Vitalie Guțu și doctorul în istorie Mariana S. Țăranu au lansat filmul “Omorâți prin înfometare” – primul documentar dedicat foametei organizate din 1946-1947. O producție care vine să facă apel la responsabilitate și recunoaștere națională a fenomenului foametei ca genocid împotriva umanității.

Vitalie Guțu, jurnalist, autorul filmului “Omorâți prin înfometare”

Acest film documentar evocă memoria victimelor acestui fenomen tragic care s-a produs în ’46-’47. Am lucrat la această producție aproape 2 ani de zile, cot la cot cu doamna Țăranu. Am mers în mai multe localități din Republica Moldova. Nu atât de ușor ne-a fost ca să putem să convingem supraviețuitorii foametei să retrăiască momentele de calvar, dar totuși am reușit să își spună durerea și că prin intermediul documentarului nostru, această durere să ajungă la urechile oamenilor.

Scopul evenimentului a fost de a sensibiliza opinia publică și familiarizarea cu experimentele sovietice la care a fost supusă populația în primii ani ai celei de-a doua ocupații sovietice, dar și metodele la care au fost nevoiți să recurgă localnicii pentru a supraviețui.


Mariana S. Țăranu, doctor în istorie, autoarea filmului “Omorâți prin înfometare”

Acest genocid, săvârșit cu bună știință asupra basarabenilor, preponderent – foametea, este o tragedie care este normal să ne unească. Am realizat acest film documentar cu scopul că odată în plus vedem jertfa la care au fost supuși înaintașii noștri.

Documentarul “Omorâți prin înfometare” a suscitat interesul unui public numeros. Biblioteca Națională, acolo unde a fost proiectat filmul, a fost neîncăpătoare.

Ludmila Tihonov, istoric, profesor universitar

Asta este istoria noastră. Nu putem să trecem cu vederea peste paginile astea durute, pentru că Regimul Totalitar Comunist a comis crime în potriva umanității.

Oameni cu lacrimi în ochi și ropote de aplauze. Astfel s-a resimțit atmosfera după vizionarea filmului, care a durat 80 de minute.

Serafim Gangan, student

Un film documentar despre foametea din Basarabia. Am rămas fără cuvinte. După film mă gândeam în sinea mea, cât de mulți oameni inocenți sunt înfometați în timpul de față, iar noi ne permitem să lăsăm resturi alimentare în veselă. Vă dați seama atunci când cădea o bucățică de pâine, 6 persoane odată se aplecau să o ridice. Cred că trebuie să fim cu luare aminte atunci când spunem rugăciunea “Tatăl Nostru, Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Îți mulțumesc Doamne pentru Pace.

Filmul documentar a trezit la cei prezenți ceea ce nu au crezut vreodată că se poate. Uimiți și puși pe gânduri, așa au părăsit Biblioteca Națională.

Mădălina Grosu, studentă

Până în secolul XXI oamenii mureau de foamete. În secolul XXI oamenii mor supraponderali. Până în secolul XXI oamenii mureau ucişi cu cruzime în bătălii, lupte sau războaie. În secolul XXI o mare parte din oameni mor din cauza că-şi pun capăt zilelor. Până în secolul XXI pacea era doar pauza dintre două războaie. În secolul XXI pacea e ceea cu ce ne-am obişnuit… şi tot nu suntem fericiți. Totuşi s-a schimbat ceva?

La finalul proiectării filmului documentar “Omorâți prin înfometare” au ținut un minut de reculegere în memoria celor care au pierit de pe urma foametei organizate din perioada 1946-1947. De asemenea, organizatorii evenimentului au dat citire unui Apel adresat conducerii Republicii Moldova, prin care au solicitat să recunoască la nivel oficial existența foametei organizate din anii 1946-1947, să condamne această tragedie și să stabilească o zi în care să fie comemorate victimele foametei. Un alt Apel lansat, în cadrul evenimentului, a fost adresat Mitropoliei Basarabiei și Mitropoliei Chișinăului și a Întregii Moldove ca să dea dovadă de înțelepciune și învățătură creștină și să-și asume responsabilitatea ca împreună cu localnicii să identifice gropile comune de la marginea cimitirelor, să facă curățenie și în măsura posibilităților să ridice o cruce.

Evenimentul a culminat cu depuneri de flori la piatră comemorativă instalată în memoria victimelor regimului totalitar comunist, din fața clădirii Guvernului Republicii Moldova.

AUTOR: Diana Botnaru

Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.