Faţă de anul trecut recolta de porumb şi floarea-soarelui va fi mai mică de două ori, afirmă autorităţile locale.

Potrivit  publika.md, în satul Roşu, în acest an au fost plantate 1200 de hectare de porumb. Dacă anul trecut de pe lanurile din lunca Prutului fermierii au cules o recoltă medie de opt-nouă tone de porumb la hectar, atunci în acest an productivitatea va fi de două ori mai mică, afirmă primarul localităţii.

"Porumbul este deja uscat şi după cum vedeţi, ciocanele sunt foarte mici. Avem şi avem unde aproape ciocan deloc nu este, din start roada va fi foarte mică. S-au investit multe resurse, atât financiare, cât şi seminţe şi motorina. Poate în unele locuri nici să nu acopere cheltuielile agricultorilor", a spus Nicolae Savilenco, primarul satului Roşu, raionul Cahul.

Seceta a afectat şi floarea soarelui. Pe lângă recolta mică, în acest an, şi calitatea seminţelor este inferioară. 

"La margine practic floare soarelui este foarte mică, ceva în centru este mai mare, dar tot arată foarte rău. La noi se repetă cam des aşa secete, dar ca anul acesta, când de la început parcă a fost bine, ploi, dar apoi temperaturi foarte înalte", a declarat Nicolae Savilenco, primarul satului Roşu, raionul Cahul.

Primarul spune că recolta a fost afectată în dependenţă de proprietăţile solului.

"Avem soluri în luncă, nisipoase, avem şi argiloase. Unde sunt soluri nisipoase, avem astfel de situaţie. Apa subterană s-a lăsat la nivel mai jos şi porumbul nu a putut să lupte să acumuleze apa din sol. În solurile mai argiloase, apa se menţine mai la suprafaţă şi acolo situaţia este puţin mai bună", a zis Nicolae Savilenco, primarul satului Roşu, raionul Cahul.

Temperaturile ridicate nu au cruţat nici culturile din grădinile localnicilor. Parascovia Racoviță, din aceeaşi localitate povesteşte cu durere de recolta din acest an de care nu s-a putut bucura. 

"Iată şi roşiile, măcar că le mai udam, că am apă şi în fântână şi la robinet, dar se usucă, nu avem ce le face. Fructele toate au căzut, nu avem nici o fructă nicăieri, nici un măr, un măr acolo este. Prăsadele s-au opărit de căldură, poama se vestejeşte şi frunzele se usucă", a spus Parascovia Racoviță, locuitoare a satului Roşu, raionul Cahul.

Reprezentanţii seviciului Hidrometeorologic de Stat au emis cod galben de secetă hidrologică valabil până în data de 20 august.

Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, temperatura maximă înregistrată pe teritoriul ţării noastre, în această vară, a ajuns la 36 de grade Celsius.

Sperăm că v-a plăcut știrea

Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul.

Susține echipa ziuadeazi.md

Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul.

Vă mulțumim!