I.P. "Agenţia Servicii Publice" anunță primirea cererilor pentru concursul cu privire la ocuparea funcţiei de registrator în serviciul cadastral teritorial Cahul.

Termen de recepționare a cererilor – 23.03.2020.

Cerinţe minime obligatorii faţă de candidat:

1.  cetăţean al Republicii Moldova;

2.  este licenţiat în drept, sau are studii superioare la specialitatea cadastru şi organizarea teritoriului şi a îndeplinit timp de un an funcţia de registrator stagiar sau a exercitat timp de 3 ani în cadrul organului cadastral teritorial, o funcţie corespunzătoare specialităţii cadastru şi organizarea teritoriului;

3.  nu are antecedente penale nestinse;

4.  este apt din punct de vedere medical pentru exercitarea funcţiei, conform certificatului medical de sănătate;


Actele necesare de a fi prezentate:

1.  cererea de participare la concurs;

2.  formularul de participare la concurs completat (conform anexei la Regulamentul privind modul de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de registrator, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1030 din 12.10.1998);

3.  actul de identitate (în copie);

4.  diploma de licenţă şi anexa cu privire la situaţia academică (în copii);

5.  carnetul de muncă, în funcţie de caz (în copie);

6.  cazierul judiciar (in original);

7.  certificatele medicale de sănătate, inclusiv cele eliberate de narcolog şi psihiatru (in original).

Concursul include proba scrisă şi interviul.

Lista actelor legislative şi normative ce reglementează activitatea din domeniu şi lista cu temele pentru proba scrisă şi interviu pot fi găsite aici (link is external) sau obţinute ре adresa:

I.P. ”Agenţia Servicii Publice”, Departamentul Cadastru
MD-2005, mun. Chişinău, str. A. Puşkin, 47, bir.510
tel: 022 88-10-12

Pentru contact: 029926565; 029980233

Funcții vacante sunt înregistrate și în cadrul serviciilor teritoriale Anenii- Noi, Basarabeasca, Briceni, Cantemir, Căinari, Călăraşi, Căuşeni, Cimişlia, Criuleni, Drochia, Dubăsari,  Glodeni, Floreşti, Hînceşti, Ialoveni, Leova, Nisporeni, Ocniţa, Străşeni, Şoldăneşti, Teleneşti, Vulcăneşti:


Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.