Mulți dintre cei care au primit despăgubiri pentru averile confiscate în perioada deportărilor nu sunt mulțumiți de suma primită de la stat.


Cu toate acestea, din 1992 procesul de reabilitare a victimelor regimului totalitar sovietic continuă. Pentru unele familii, recuperarea documentelor poate dura ani, de aceea, la sediile comisiilor de profil din raioane, mai poate fi întâlnit câte un bătrân care vrea să ceară despăgubiri.

O altă categorie de oameni, supusă represiunilor în aceeași perioadă – victimele pogromurilor evreiești și romii care au supraviețuit Holocaustului – nu au primit nimic din partea statului. Aflați în continuare istoriile a doi oameni care au traversat două dintre cele mai tragice perioade ale istoriei – represiunile staliniste și Holocaustul. 

Pentru a aduna toate actele necesare pentru a primi despăgubiri, Constantin Nicolaescu din satul Lozova, Strășeni, a avut nevoie de trei ani. El este considerat victimă a represiunilor politice a regimului sovietic, chiar dacă nu a fost deportat. Au fost duse însă în Siberia rudele sale. A angajat un avocat, dar tot spune că procesul a fost complicat și acum nu-și mai amintește exact ce bunuri pierdute de familia sa au fost trecute în acte și evaluate pentru plata despăgubirilor. „Adă o hârtie, adă alta. E multă umblătură, bătaie de cap și amăgeală”, spune bătrânul.

Conform deciziei comisiei respectove din anul ..., Constantin Nicolaescu urmează să primească, în total, 538 590 de lei din bugetul statului. Conform legii, suma va fi plătită în tranșe timp de cinci ani. „Trebuie să-mi dea câte 108 mii de lei în fiecare an. Trebuie să aștept cinci ani, dar mâine-poimâine pot să zdohnesc, că-s bolnav cu inima. Apoi soția mea va trebui să umble pe drumuri pentru a dovedi că-s banii mei...”, spune Constantin. Evită să comunice mai multe detalii la telefon, iar în vizită la el nu putem merge, întrucât acum se află în spital și se știe când va fi externat.

Familia mătușii pe linia mamei lui Constantin Nicolaescu a fost deportată în Siberia. Potrivit lui, tânăra familie și bebelușul de trei zile au fost duși, iar averea le-a fost confiscată. „Au venit înapoi. Părinții au murit, iar fiica a rămas. Este beteagă și nu a avut cine strânge documentele. Am umblat eu și ce folos?”, se întreabă bătrânul.

„Bunicul meu la fel a fost deportat, dar lui nu i-au luat nimic, pentru că nu avea gospodărie mare. Nu am ce umbla, ca să am ceva câștig. Ce o să-mi dea? 100-200 de lei și să umblu patru ani? Nu-mi iese”, concluzionează Constantin Nicolaescu, deja informat despre ce despăgubiri ar putea obține pentru puțina avere pierdută a bunicului.

Pentru casa mătușii, a primit 360 de mii de lei. De asemenea, au fost evaluate și  lucrurile pe care le avea în casă și în jurul ei, cum ar fi: paturi, scaune, animale, veselă de porțelan german, icoane, orologiu mecanic, burghiu, sfredel, cherestea, ferestrău și alte instrumente pentru lemnărie. Valoarea lor a fost calculată și inclusă în suma totală a despăgubirilor.

DOSARUL lui Constantin Nicolaescu

La Comisia specială de examinare a cererilor de restituire a bunurilor sau de recuperare a valorii acestora către victimele reabilitate ale represiunilor politice din cadrul Consiliului raional Strășeni (da, aceasta este denumirea oficială a acestei comisii), în 2018, au fost depuse doar trei cereri. Singura cerere acceptată a fost cea a lui Constantin Nicolaescu. Anul acesta nu a fost depusă nicio cerere, ne informează Raisa Delimavschi, secretara Comisiei. Potrivit lui Alexandru Postică, directorul Programului Drepturile Omului din cadrul Asociației „Promo-LEX”, numărul este atât de redus pentru că procesul de colectare a actelor  este foarte anevoios.

7 milioane de lei
au fost prevăzuți din bugetul de stat (2019)
pentru reabilitarea victimelor represiunilor politice
Cca  8400 de victime ale represiunilor politice primesc o alocație lunară de 500 de lei

Potrivit secretarei, din dosarul lui Constantin Nicolaescu lipseau actele de confiscare ce-ar fi indicat averea familiei deportate. Ca să poată primi despăgubiri, acesta a mers în instanța de judecată și, cu ajutorul martorilor, au stabilit ce bunuri mobile a avut familia deportată și care era suprafața casei.

În instanța de judecată ajung cei care nu au toate documentele. Cei care nu au această problemă, care dețin toate actele de confiscare, trebuie să parcurgă următoarele etape:

Potrivit Legii nr. 1225 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice, bunurile imobiliare se evaluează în baza calculelor efectuate de oficiul cadastral teritorial.


Costul animalelor domestice, al păsărilor, al produselor agricole și al altor bunuri se stabilește conform prețurilor de piață la data examinării cererii. Valoarea bunurilor mobile este determinată de către companiile licențiate în evaluare. Raisa Delimavschi spune că au existat cazuri când Comisia a refuzat să plătească suma pe care o cereau moștenitorii, însă majoritatea au primit exact valoarea bunurilor confiscate.

În contradicție, Alexandru Postica, implicat în multe dosare de despăgubiri, a menționat că nu a întâlnit nicio persoană care să fie satisfăcută de compensațiile primite și există puține cazuri în care au solicitat o sumă și aceasta a fost aprobată. Potrivit specialistului, sumele despăgubirilor ar fi diminuate drastic, în special al bunurilor imobile.

Evaluatorii bunurilor imobiliare au declarat că nu există vreo diferență între evaluarea unui bun imobil confiscat în trecut și a unui bun imobil actual. Conform specialiștilor, există trei metode de a stabili prețul unui imobil: metoda costului, metoda venitului și metoda de piață. Cei de la Oficiul Cadastral Teritorial urmează metoda costului: cât ar putea să coste un bun imobil pe care-l construiești de la zero până la starea în care este astăzi, luând în considerare gradul de uzură. Prețul stabilit de Oficiul Cadastral Teritorial diferă de prețul de piață, pentru că cel din urmă se stabilește prin cel puțin două metode din cele menționate mai sus.

Federația Rusă nu și-a asumat reabilitarea victimelor regimului sovietic

Anterior, Polonia, Ucraina, Estonia, Letonia și Lituania au condamnat deportările în Siberia. Liderii politici ale acestor țări au cerut Federației Ruse, succesoare de drept a URSS, să achite compensații. Totuși, funcționarii înalți ai Rusiei au declarat de nenumărate ori că aceste solicitări ar fi nefondate.

Legea nr. 1225 privind reabilitarea victimelor represiunilor politice reglementează procesul de reabilitare și despăgubire doar a victimelor regimului totalitar. Asta pentru că Republica Moldova este succesoarea Republicii Sovietice Socialiste Moldovenești. În lege nu este scris niciun cuvânt despre reabilitarea victimelor Holocaustului – un alt act de exterminare în masă produs în aceeași perioadă istorică – anii celui de-al Doilea Război Mondial. De această dată ținta au fost evreii și romii.

În general, din toate statele ex-sovietice, doar Lituania și-a asumat responsabilitatea de a despăgubi victimele Holocaustului. Procesul a început în 2011 și va dura până-n 2023, perioadă în care victimele vor primi 37 de milioane de euro. Anual, statul lituanian acordă câte 3,6 milioane de euro pentru organizarea diferitelor evenimente pentru comunitatea evreiască din Lituania. De asemenea, s-au alocat 869 de mii euro evreilor lituanieni, aflați peste hotarele țării. Totuși, doar 60% dintre victimele Holocaustului din Lituania le-au fost restituite bunurile imobile, iar în 10% din cazuri le-a fost achitată contravaloarea bunurilor sau au primit despăgubiri. 

Recent, vecina Lituaniei a încercat să facă un pas în față către soluționarea acestei probleme. La sfârșitul lunii iunie, deputații Letoniei au propus o inițiativă legislativă prin care se dorea alocarea a 40 milioane de euro pentru comunitatea evreiască, victimă a Holocaustului. Totuși, inițiativa nu a fost susținută.

Cât despre Republica Moldova, în decembrie 1992, Parlamentul a solicitat Guvernului să abordeze cu Guvernul Federației Ruse, țară considerată succesoare a URSS, alocarea de bani pentru despăgubirea cetățenilor Republicii Moldova supuși represiunilor politice. Potrivit lui Alexandru Postica, asta nu s-a întâmplat niciodată.

De cealaltă parte, Germania, a plătit compensații victimelor celui de-al Doilea Război Mondial și continuă să o facă.

Pe 18 iunie 2019 am solicitat Ambasadei Federației Ruse și Ambasadei Germaniei la Chișinău să ne spună ce organizații sau instituții din aceste țări au plătit despăgubiri victimelor celui de-al Doilea Război Mondial. Peste opt zile, Ambasada Germaniei ne-a expediat un răspuns, însă Ambasada Federației Ruse la Chișinău nici astăzi nu a confirmat recepționarea și înregistrarea solicitării.

Potrivit Ministerului Finanțelor din Germania, până în anul 2018 au fost achitate peste 76 de miliarde de euro compensații la capitolul „Consecințele războiului și repararea lor”. 

De asemenea, Ambasada Germaniei la Chișinău informează că există o serie de servicii pentru victimele regimului național-socialist. Printre acestea – instituirea unei proceduri speciale de integrare a imigranților evrei, oferirea pensiilor și prestațiilor de recunoaștere acordate foștilor muncitori forțați, prestații drept recunoașterea muncii într-un ghetou și altele.  


Evghenia Stoianov are 92 de ani și este de etnie romă. Ține minte foarte bine cum ea și rudele sale au fost mințite că vor fi duse spre pădurea din Cosăuți, însă au ajuns pe malul râului Bug, în județul Golta, Guvernământul Transnistriei, aflat sub administrația românească între 1941-1944. Evghenia Stoianov, împreună cu alți 7000 de oameni din Basarabia au ajuns în lagărul de concentrare Bogdanovca.

Astăzi, Evghenia Stoianov are doi copii la cimitir și alți doi peste hotarele R. Moldova. De bătrână îngrijește nepoata sa de 17 ani, Slavianka. Totuși, durerea cauzată de absența copiilor nu se compară cu cea pe care a simțit-o mulți ani în urmă. Spune că i-a iertat pe cei care au deportat-o și torturat-o.

Astăzi, ca Evghenia Stoianov mai sunt încă 79 de romi în Soroca, victime ale Holocaustului. Ei primesc ajutor material din partea fundației germane „Erinnerung, Verantwortung und Zukunft” prin intermediul Asociaţiei Tinerilor Romi „Tărnă Rom” pentru a doua oară. Președintele asociației, Marin Alla, spune că înțelegerea cu fundația germană a fost să le ofere victimelor ajutor material și nu financiar. S-au alocat:

10 000 euro pentru cărbuni

2 200 euro pentru medicamente

1 300 euro pentru paturi

2 900 euro pentru reparația caselor

7 000 euro pentru produse alimentare și de igienă


Potrivit lui Marin Alla, cantitatea de produse alimentare și de igienă este la fel pentru fiecare beneficiar. Celelalte sunt distribuite în funcție de necesitățile oamenilor. Proiectul va dura 18 luni.

Unii romi-victime ale Holocaustului spun că pentru ei, lecția istoriei din această tragedie este... să-și ascundă etnia. Ei le recomandă copiilor și rudelor lor să nu-și declare etnia de teamă că, în cazul unui nou conflict, „ei ar putea fi deportați și omorâți, pentru că sunt romi”.

La recensământul populației din 2014, doar 0,3% dintre cetățenii RM s-au declarat de etnie romă, adică 9323 de oameni. Totuși, Marin Alla spune că membrii asociației au calculat numărul romilor din țară și au ajuns la cifra de 102 256.