Televiziunea Română continuă campania "Cartea care ne Uneşte".

Televiziunea Română continuă campania "Cartea care ne Uneşte", iniţiată în Anul Centenarului Marii Uniri. Colegii noştri de la Bucureşti au donat peste opt mii de cărţi în limba română pentru instituţiile de învăţământ şi bibliotecile din raionul Cahul al Republicii Moldova.


Cărţile colectatate de Televiziunea Română, de la Bucureşti, au ajuns în această săptămână la destinaţie. Printre primii care s-au bucurat, sunt elevii şi profesorii de la Gimnaziul  Dimitrie Cantemir din satul Tartaul de Salcie.

„Bineînţeles, o să lecturăm cu toţii, pentru că avem nevoie. Biblioteca noastră este mică şi avem nevoie de literatură artistcă”, a declarat  OXANA JĂCEVA, director interimar, Gimnaziul Dimitrie Cantemir.

Un lot de cărţi a ajuns şi la gimnaziul Vasile Alecsandri din satul Taraclia de Salcie.

„Este foarte utilă, pentru că chiat în timpul lecţiei facem o legătură între bibliotecă, elevi, între cărţi. De mult timp, la noi nu s-au schimbat, nu s-au adăugat cărţi în bibliotecă, care este parţial săracă”, a spus ELIZAVETA MIHAILIUC, profesor, Gimnaziul Vasile Alecsandri.

Aceeaşi situaţie este şi la biblioteca din comuna Burlacu, raionul Cahul.

„Copiii se vor bucura nespus, fiindcă o carte nouă pentru ei este o bogăţie, o valoare mare pentru comunitatea noastră ca să avem aşa un volum mare de carte”, a spus IULIA ROTARU, bibliotecar, comuna Burlacu

Cele peste opt mii de cărţi donate de Televiziunea Română vor ajunge în bibliotecile şi şcolile din 15 localităţi din raionul Cahul, unde îşi fac studiile aproape 1500 de elevi. Campania "Cartea care ne uneşte" a fosta lansată de TVR în Anul Centenarului Marii Uniri, cu scopul de a colecta cărţi în limba română pentru elevii din Republica Moldova.

Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.