Publică un anunț
piatasud.md

Colibași: Au donat o mașină de ambulanță satului natal // VIDEO

Familia Cojan, Liviu și Aliona sunt plecați de mulți ani peste hotare. Locuiesc în Anglia, dezvoltă acolo o afacere în domeniul transportului, dar nu uită de satul natal – Colibași.

Ieri, în cadrul activităților consacrate Zilelor naționale a Moldovei, dar și zilelor Diasporei, Familia Cojan a donat o mașină de ambulanță pentru satul său de baștină.

„Este o mândrie pentru colibășenii noștri, pentru cei plecați în lume care nu uită de satul natal, de baștină de graiul părintesc fiind tot timpul cu gândul acasă. Această frumoasă familie, Cojan a făcut o donație nemaipomenită, un gest nemaipomenit. Aceasta mașină o să aducă o îmbunătățire a condițiilor și a serviciilor care le prestează specialiștii în domeniu. Am putut sa-i motivăm pe colibășeni să fie acasă nu numai prin gând, dar și prin fapte” ne-a declarat Ion Dolganiuc, primarul satului Colibași, raionul Cahul.

Mașina vine să înlocuiască o autospecială uzată deja atât moral cât și tehnic, aceasta fiind transmisă centrului de asistenta medicala urgență Colibași, care deservește 3 localități mari: Vadul lui Isac, Colibași și Brînza.

„Noi am făcut-o din suflet pentru suflet, pentru satul natal. Viața e cât o secundă, de multe ori o secundă poate să te ajute să rămâi în viață. Pentru aceasta am spus să luăm o ambulanță, cea mai dotată, ca să fie la moment pentru oamenii care au nevoie să fie ajutați. Ambulanța e făcuta cu drag pentru mult timp” ne declară Liviu Cojan.

Având o afacere în Anglia în domeniul transportului, Liviu, împreună cu alți colibășeni a restaurat mașina, schimbând-ui motorul și toată caroseria, dar și volanul pe partea stângă. El ne-a spus că astfel de mașini nu există încă în Moldova. 

„Sperăm să le fie de ajutor, să o folosească mai puțin, să fie cât mai puțini bolnavi, dar să fie la timpul potrivit la îndemână” ne-a declarat Aliona Cojan.

Pentru darul adus satului, Liviu, capul familiei Cojan, a primit titlul onorific de Cetățean de Onoare al satului Colibași. 

Implicarea activă în viața satului Colibași a diasporei, a celor plecați peste hotare a început în anul 2016, o dată cu participarea localității în proiectul PNUD Migrație și Dezvoltare Locală. 

De atunci, împreună cu cei de peste hotare, la Colibași s-a reușit a construi o sală polivalentă de sport, centru de pompieri și salvatori voluntari și implementa o mulțime de proiecte sociale. 

Doar pentru sala polivalentă și centrul pompierilor voluntari, autoritățile locale au reușit să adune donații de la cei plecați din sat de circa 13 mii euro și respectiv 4 mii e euro.

Articole similare