Potrivit informației oferite de IP Cahul, începând cu 14 februarie, șoferii care vor parca neregulamentar se pot trezi cu mașinile evacuate.

Astfel, adăugător semnelor de circulație „staționarea interzisă” și „oprirea interzisă” va mai fi instalat semnul „Evacuarea forţată a autovehiculelor” (6.22 RCA). Autoritățile publice locale au încheiat deja un contract de prestări servicii evacuare a unităților de transport, iar acei șoferi care nu se vor conforma, pe lângă faptul că vor fi atrași la răspunderea contravențională vor mai avea de achitat și anumite plăți adăugătoare.


La moment nu se cunosc detalii privind costul acestui serviciu și termenii când va începe efectiv să lucreze evacuatorul. Angajații IP Cahul petrec și sesiuni de informare a șoferilor, în stradă, pentru a-i preveni despre noile modificări și sancțiunile care ii așteaptă odată ce vor încălca Regulamentul Circulației Rutiere.

Mai multe detalii vom afla deseară la emisiunea inDIRECT cu Șeful IP Cahul, Colonel Andrei Sîrbu cu începere de la 19:00 

Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.