Alerta s-a dat, duminică seară, şi la nivelul judeţului Galaţi, după ce o femeie din Buzău a sunt la 112 şi a anunţat că vine din Italia, unde a intrat în contact cu o persoană suspectată de coronavirus.

„Am fost informaţi de Prefectura Buzău că o persoană a contactat serviciul 112, unde a povestit că ar fi avut legături cu o persoană din Italia, care, la rândul ei, a intrat în contact  cu o persoană suspectă de coronavirus. La momentul respectiv, la nivelul Instituţiei Prefectului, noi avusesem deja o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, am activat centrul de comandă cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU), Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ). S-au organizat filtre la intrarea în judeţ dinspre Buzău şi a fost  preluat microbuzul. Este vorba despre un microbuz, nu un autocar, în care se aflau doi şoferi şi un pasager", a declarat Gabriel Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi pentru Viața-liberă.ro.

Patru gălăţeni, în carantină într-un centru special

În doar două zile, mai multe localităţi din Italia au fost afectate din cauza coronaviruslui. Până luni, la ora 15,00, au fost înregistrate şase decese, iar peste 220 de persoane erau infectate. Asta a alertat şi autorităţile din ţara noastră, care au dispus imediat mai multe măsuri de prevenire a îmbolnăvirilor. Astfel de măsuri au fost dispuse şi la nivelul judeţului Galaţi, mai ales că, încă de duminică seară, trei persoane s-au întors din zonele afectate din Italia.


După ce microbuzul în care se aflau a fost preluat de autorităţile locale şi dus la Spitalul de Boli Infecţioase, cele trei persoane aflate în mijlocul de transport au fost internate în unitatea medicală. Este vorba despre doi bărbaţi, cei doi şoferi ai microbuzului, şi despre o femeie, pasageră în mijlocul de transport. Aceştia au ajuns la spital, dar nu prezentau semne de îmbolnăvire. Cu toate acestea, autorităţile au dispus ca toate cele trei persoane să fie transferate într-un centru special amenajat, pentru a fi izolate în următoarele 14 zile.

"Cele trei persoane au fost preluate de autorităţi şi duse într-un centru pentru recoltare, de fapt pentru analizarea stării de sănătate. Cei trei au colaborat cu autorităţile, nu au fost probleme, au înţeles oamenii situaţia şi se află, în momentul acesta, în carantină. Am reuşit să păstrăm un echilibru şi să ne păstrăm luciditatea, pentru că, în momentul de faţă, în judeţul Galaţi nu există nici un risc”, ne-a declarat Gabriel Avrămescu, prefectul judeţului Galaţi.

Trei preluaţi de autorităţi, unul venit de bunăvoie

"Cele trei persoane au fost evaluate medical şi nu pun probleme de sănătate. Au fost carantinate la Spitalul de Boli Infecţioase şi vor fi preluate la centrul de carantinare pentru persoanele venite din zonele de risc”, ne-a explicat Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Galaţi.

În timp ce gălăţenii reveniţi în oraş duminică seară aşteptau să fie preluaţi la centrul de carantinare, un alt gălăţean s-a prezentat la Spitalul de Boli Infecţioase din Galaţi. Acesta, care lucrează ca şofer pe TIR, s-a prezentat la spital şi le-a spus medicilor că vine din Italia, dintr-o zonă afectată de coronavirus. A fost imediat preluat de cadrele medicale, care i-au evaluat starea de sănătate. Cum nu prezenta nici un semn de îmbolnăvire, medicii au decis ca şi acest pacient să fie transferat tot la centrul de carantinare pus la dispoziţie de autorităţi.

Astfel, cei patru gălăţeni au fost luaţi de un echipaj al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Galaţi, cu autospeciala de transport victime multiple, şi duşi în centrul de carantinare, acolo unde vor sta izolaţi în următoarele două săptămâni.

16 camere şi se suplimentează

Alături de cei patru gălăţeni vor putea fi cazaţi şi alţii, veniţi din zonele de carantină din Italia. „Vorbim de persoane asimptomatice, care vin din zonele de carantină din Italia. În rest, pentru celelalte persoane, care nu vin din zonele afectate, se va lua măsura de izolare la domiciliu. În momentul acesta avem 16 camere de cazare pentru cei care trebuie să stea în carantină. În afară de aceste 16 camere, se lucrează la pregătirea unor spaţii suplimentare, astfel încât să fim pregătiţi dacă numărul gălăţenilor care vin din zonele afectate va creşte”, a adăugat prefectul judeţului Galaţi.

În cursul zilei de luni, cu ajutorul Primăriei Galaţi, alte trei spaţii au fost amenajate, astfel încât să fie pregătite dacă va fi nevoie de carantinarea gălăţenilor întorşi din zonele de risc. „Este posibil să fie mai multe persoane care revin acasă, din Italia. Toate aceste persoane vor trece prin filtrele sanitare, vom discuta cu ele şi le vom izola în spaţiile special amenajate”, a conchis Gabriel Avrămescu.

Monitorizare şi autoizolare

Conform surselor noastre, de pe data de 22 februarie şi până pe 24 februarie, aproximativ 20 de persoane au mers la medic pentru că s-au întors din Italia. Toate aceste persoane vor fi monitorizate şi, dacă nu provin din zone de risc, se vor autoizola ala domiciliu.

Vă reamintim că alte aproximativ 20 de persoane au fost în atenta monitorizare a celor de la Direcţia de Sănătate Publică Galaţi, după ce s-au întors din China, prima ţară afectată de coronavirus. Toate aceste persoane au ieşit deja de sub monitorizare, pentru că nu au prezentat, după 14 zile de izolare, simptome ale bolii.

sursa: viata-liberă.ro


Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.