Publică un anunț
piatasud.md

Elena Bacalu: Avem angajaţi în sectorul medical pătrunşi de responsabilitate

Elena Bacalu: Avem angajaţi în sectorul medical pătrunşi de responsabilitate

Declaraţiile au fost făcute de doamna Deputat în cadrul ceremoniei de inaugurare a secţiei RTI a Spitalului Raional Cahul.

„Sufleteşte sunt împlinită din motivul că în toţi aceşti ani poate nu am reuşit prea multe dar în acest mandat am făcut ce nu s-a făcut 20 de ani la Spitalul Raional Cahul. Toţi aceşti ani am încercat să nu facem politică dar să creăm condiţii pentru oameni” s-a adresat doamna Bacalu personalului medical.

Secţia Reanimare şi Terapie Intensivă a spitalului raional Cahul a fost inaugurată pe 7 decembrie a.c., aceasta fiind dotată cu utilaj modern şi are o capacitate de 10 paturi: 6 pentru maturi  și 4 paturi pediatrice.

„Am promis că nu o să pun diagnoze şi nu o să scriu reţete dar, în calitate de conducător, o să încerc să mă descurc şi să văd care sunt problemele cu care se confruntă angajaţii spitalului şi să facem cât mai bune condiţii pentru beneficiarii instituţiei. Cred că ne-a reuşit, puţin câte puţin, şi mă bucur că astăzi suntem mândri de ce s-a realizat la Cahul” a mai menţionat doamna Bacalu. 

Deschiderea secției a fost posibilă datorită susținerii financiare CNAM și Consiliului Raional Cahul prin proiect investiționalConsolidarea Terapiei  Intensive și Serviciului de Urgență în cadrul IMSP Spitalul Raional Cahul etapa a II-a.

Costul total al proiectului se apropie de 3 mil. lei, dintre care pentrureparații capitale au fost cheltuiţi aproximativ  1,6 mil lei, iar pentru utilaj medical – circa 1,1 mil lei.

„Avem angajaţi în sectorul medical pătrunşi de responsabilitate care zi de zi îşi onorează obligaţiunile de serviciu. Meritaţi tot ce este mai bun. Chiar daca nu puteţi face multe pentru pacienţi, încercaţi să fiţi mai buni, mai receptivi, mai aproape de acele persoane care au nevoie de sprijinul dumneavoastră” a punctat doamna Deputat. 

Precizăm că Secţia Reanimare şi Terapie Intensivă a fost înfiinţată în cadrul Spitalului din Cahul în anul 1983, iar de la deschidere în cadrul secţiei nu a fost făcută niciodată o reparaţie capitală. 

Pentru a edifica noua secţie de reanimare şi terapie intensivă, a fost reparat complet o parte din primul nivel al Blocului Chirurgical al SR Cahul, secţia nouă fiind în nemijlocita apropiere de Departamentul primiri urgenţe a instituţiei medicale. 

Articole similare