Conferința de presă de lansare a proiectului menționat a avut loc în ziua de vineri, 22 noiembrie 2019, orele 11,00, în sala de conferințe a Colegiului de Medicină din Cahul.

Episcopia Basarabiei de Sud, în parteneriat cu Patriarhia Română, anunță demararea proiectului "Creșterea vizibilității activităților spirituale, culturale și educative realizate în cadrul Episcopiei Basarabiei de Sud, relevante din perspectiva exprimării și promovării identității naționale românești – dotarea și amenajarea unui studio de înregistrări audio-video", transmite rgnpress.ro

În cadrul conferinței de presă au fost prezentate obiectivele și activitățile proiectului, dar și principalele rezultate așteptate. De asemenea, reprezentanții Episcopiei Basarabiei de Sud au enumerat cele mai importante activități realizate, dar și pe cele planificate a se desfășura în perioada următoare.

La conferința de presă au fost prezenți: reprezentanți mass-media, tineri, reprezentanți ai instituțiilor publice și private, clerici, precum și alte persoane interesate.

Proiectul a fost finanțat de Ministerul pentru Românii de Pretutindeni, în cadrul Programului Mass-media - „Mihai Eminescu".


Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.