Ședința anunțată de 12 consilieri raionali, care au propus numirea președintelui de raion și demiterea vicepreședinților actuali, a eșuat.

La ora 10:00, ora indicată în demers, în sala de ședințe a Consiliului Raional Cahul au venit doar 11 aleși locali: 3 membri ai fracțiunii PCRM, 3 membri ai fracțiunii PP PN, 4 membri ai fracțiunii PSRM și consilierul Sergiu Tutovan.

Din lipsa de cvorum, ședința așa și nu a început, fiind necesar ca în sala de ședințe să fie prezenți cel puțin 18 aleși locali.

Cu toate acestea, aleșii locali prezenți în sală nu au ezitat să intre în discuții cu doamna Cornelia prepeliță, Secretarul Consiliului raional Cahul, care le-a argumentat legal care au fost lacunele în proiectele de decizii înaintate pentru ședința acesta, dar și le-a explicat că intenția de a demite, fără temei juridic, vicepreședinții de raion, este una ilegală.

Până la moment nici liderii fracțiunilor care au inițiat ședința de astăzi nici conducerea raionului nu a comenta situația creată.

Menționăm că funcția de președinte al raionului Cahul a devenit vacantă o dată cu demisia anunțată e către Ion Groza, care a acces în Parlament. Actualmente, interimatul funcției este asigurat de Vicepreședintele raionului Sergiu Drangoi.

p>