Astăzi, încă un candidat a depus pachetul de acte pentru înregistrarea sa în calitate de candidat la funcția de primar de Cahul.

Petru Burlacu, primarul orașului Cahul în perioada anilor 2011 -2015 candidează din partea Partidului Comuniștilor din republica Moldova.


Astăzi a fost depusă și lista candidaților pentru funcția de consilier municipal din partea PCRM.

Petru Burlacu are 60 de ani, actualmente este șef al Casei Teritoriale de Asigurări Sociale Cahul, consilier municipal și raional Cahul.

În anul 2015, Petru Burlacu a pierdut în turul II alegerile pentru funcția de primar al orașului Cahul, fiind întrecut la limită de către Nicolae Dandiș, actualul primar. Diferența e atunci dintre candidați a fost doar de 441 de voturi, Petru Burlacu obținând 4602 voturi, iar Nicolae Dandiș - 5043 voturi.

Potrivit Codului Electoral, CECEM Cahul are la dispoziție 7 zile pentru a înregistra candidatul la primar și lista de consilieri.

Dacă până la finele zilei nu vor mai fi cereri de înregistrare a candidaturii la funcția de primar, Petru Burlacu va figura sub numărul 5 în buletinul de vot, urmând-ui pe Evghenii Osadcenco (PSRM); Oleg Creciun (PDM); Antonina Belobrova (PP P Șor) și Nicolae Dandiș (Candidat Independent)

Sperăm că v-a plăcut știrea. Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md!Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.