A încercat să își ajute un consătean, iar acum riscă să fie cercetat penal pentru deținerea actelor contrafăcute.

Un locuitor al satului Antonești, r-nul Cantemir, a fost depistat la trecerea frontierei de stat cu un permis de conducere moldovenesc, total fals.

În punctul de trecere Cahul, pe sensul de ieșire din țară s-a prezentat cetățeanul moldovean de 40 de ani, ca pasager al unei mașini de ocazii. În timpul controlului de frontieră și acționând în baza analizei de risc, angajatul Poliției de Frontieră a observat la persoana dată un plic, acest fapt a trezit bănuieli privind conținutul acestuia. În discuții s-a aflat că plicul nu aparține călătorului, cel din urmă fiind rugat de un consătean să-l transmită unui conațional stabilit în Italia. Ca rezultat al verificării plicului s-a depistat un permis de conducere, care ar fi eliberat de autoritățile moldovenești pentru categoriile B și C. Cercetarea minuțioasă a documentului cu tehnica specială a stabilit prezența mai multor elemente de contrafacere al acestuia.

Deși bărbatul și-a continuat călătoria a confirmat disponibilitatea de a conlucra cu polițiștii de frontieră pentru elucidarea circumstanțelor infracțiunii. Permisul a fost ridicat și urmează să fie supus expertizei tehnico-judiciare.

Reamintim că pe 27 martie, asupra unui locuitor al s. Alexandru Ioan Cuza din raionul Cahul a fost depistat un permis de conducere fals.

Deşi tânărul s-a prezentat ca pasager al unei maşini de ocazie, comportamentul şi declaraţiile acestuia au dat de bănuit poliţiştilor de frontieră din Cahul, ca ulterior să fie descoperit şi documentul contrafăcut.

Poliţistul de frontieră a luat decizia extinderii verificărilor, cu solicitarea de a prezenta toate documentele deţinute. Astfel, în portofel a fost găsit un permis de conducere, care ar fi eliberat în 2011 de către autorităţile naţionale pentru mai multe categorii. Din primele cercetări s-a constatat că documentul este falsificat, fiind identificate elemente ce nu corespundeau unui act autentic.