O persoană a încercat să treacă ilegal vama, iar altele 12 au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere.


Sînt doar cîteva dintre încălcările depistate pe parcursul a 24 de ore de polițiștii de frontieră. La fel, pe parcursul zilei de ieri, polițiștii au mai depistat un document falsificat la controlul de frontieră. Tot ieri, doi cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova, trei conducători auto au ignorat regulile de folosire a vinietelor, iar patru persoane în conflict cu legea au fost reținute, ca urmare a schimbului de date și informații cu autoritățile de drept naționale. În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 47 673 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 24 980 a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 24 262 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 11 569  traversări, cu un număr mai mare înregistrat al mijloacelor de transport înmatriculate în străinătate – 5 976 traversări autovehicule. Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost: PTF Leușeni - 10 047 traversări persoane; PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 8 577 traversări persoane; PTF Sculeni - 5 696 traversări persoane; PTF Giurgiulești-Galați – 4 265 traversări persoane; PTF Otaci - 3 460 traversări persoane; PTF comun Palanca - 2 734 traversări persoane; PTF Cahul – 2 446 traversări persoane.

Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.