Ședința extraordinară a Consiliului raional Cahul va demara la ora 10:00 în incinta Sălii de ședințe, Consiliul raional et. II.

În proiectul ordinii de zi sunt incluse 8 chestiuni, printre care cele mai importante vizează alocarea mijloacelor financiare și introducerea unor modificări în decizia privind participarea raionului în proiectul privind construcția locuințelor sociale.

Totodată, aleșii locali urmează să aprobe limitele alocațiilor financiare pentru reparația și întreținerea drumurilor din raionul Cahul, dar și să desemneze reprezentantul Consiliului în judecată.

Toate comisiile de specialitate vor avea loc miercuri, 23 ianuarie, cu începere de la ora 10:00 și vor finisa la 16:00

Proiectele de pe ordinea de zi le găsiți aici

Preciză, că potrivit legii, ședințele consiliilor locale sunt publice, la acestea pot participa toți doritorii