O ceremonie oficială de comemorare a echipajului SMURD România, decedat în misiune de serviciu în anul 2016 pe teritoriul Republicii Moldova, a avut loc astăzi la Haragâș, Cantemir, transmite MOLDPRES.

La eveniment au fost prezenți ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, precum  și conducerea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) al Ministerului Afacerilor Interne, reprezentată de general – maior Mihail Harabagiu.

Ceremonia a început cu un serviciu divin, oficiat de un sobor de preoți din raionul Cahul, iar ulterior un grup de copii de la gimnaziul din localitatea Haragâș au prezentat un recital dedicat eroilor. Colegi de breaslă, pompieri și salvatori din Republica Moldova și România, oameni din localitate au depus flori la monumentul edificat în memoria eroilor, amintindu-și de jertfa și devotamentul, de care a dat dovadă echipajul în misiunile de salvare.

În acest an se împlinesc trei ani de la trecerea în neființă a membrilor echipajului SMURD, care au decedat în misiune de serviciu în sudul Republicii Moldova. Potrivit IGSU, de la lansarea proiectului transfrontalier SMURD, echipajele aero medicale din România au efectuat 67 de zboruri pentru salvarea cetățenilor din ţara noastră.

Serviciul Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare (abreviat SMURD) este o unitate de intervenție publică integrată, de importanță strategică, fără personalitate juridică, având în structura sa echipe integrate de reanimare, specializate în acordarea asistenței medicale și tehnice de urgență, precum și echipe cu personal paramedical, specializat în acordarea primului ajutor calificat.

La începutul lunii iunie 2016, un elicopter SMURD s-a prăbuşit în zona localității Haragâș, raionul Cantemir. Toţi cei patru membrii ai echipajului - pilotul Ilie Doru Gavril, copilotul Constantin Voicu Șocae, medicul Mihaela Dumea și asistentul medical Adrian-Gabriel Sandu au decedat. Aeronava și personalul medical aparțineau departamentului de la Iași. Toți au fost decorați post-mortem de către președintele Republicii Moldova cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat, care se oferă „pentru merite excepţionale, întru binele Patriei şi al omenirii”.