De la 1 ianuarie 2020 toate încasările din impozitul pe venit al persoanelor fizice ar putea rămâne în bugetele primăriilor din localităţile rurale.


În prezent, doar 75 la sută din aceste venituri rămân în gestiunea autorităţilor locale. În cazul oraşelor şi municipiilor acest coeficient va creşte până la 50%, informează OFICIAL.

Proiectul a fost prezentat astăzi, 11 octombrie, în cadrul unei şedinţe la Guvern cu participarea prim-ministrului, Maia Sandu, Ministrului Finanţelor, Natalia Gavriliţa, şi directorului executiv al Congresului Autorităţilor Locale, Viorel Furdui. Discuţiile au avut loc în contextul elaborării Legii bugetului pentru anul 2020.

Mai mulți bani la bugetul local

Pentru municipiul Cahul, veniturile din impozitul este una dintre cele mai importante surse de venit la bugetul local. În bugetul anului 2018, în situația când în bugetul municipal rămâneau doar 20 % din impozitul pe venit plătit de persoanele fizice, veniturile din impozit erau programate de 10,8 milioane de lei, iar veniturile bugetare fiind planificare la puțin peste 82 mil. de lei.

În anul 2018, legea privind finanțele publice locale s-a modificat, iar orașele cu statut de municipiu beneficiază de un procent mai mare (35%) din impozitul pe venit care rămâne în localitate. Astfel, la aprobarea bugetului pentru anul 2019, veniturile la această categorie au crescut până la 20,9 milioane lei, dublu față de veniturile la acest capitol planificate în bugetul anului 2018.

O dată cu modificarea legislației, iar procentul care va rămâne în localitate va constitui 50% din valoarea totală a impozitului pe venit, reieșind din un calcul simplu bazat pe prognoza pentru anul 2019, veniturile la bugetul local vor creșe încă cu 9 milioane de lei.

Pentru municipiul Cahul, 9 milioane de lei este echivalentul a încă unei străzi ca și Ștefan cel Mare, reparate capital.

Legea bugetului de stat va intra în vigoare după ce va fi aprobată de Guvern, iar ulterior de Parlament.

Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.