O persoană a decedat, iar alta ar fi ajuns la spital, după ce motocicletele cu care se deplasau s-au ciocnit cu un automobil de marca Dacia Duster al Inspectoratului General al Poliției.

Tragedia a avut loc în seara zilei de 14 iulie, în apropiere de localitatea Chirsova, din municipiul Comrat, transmite Deschide.md.

Potrivit martorilor oculari, care au postat pe o rețea de socializare imaginea cu mașina de poliție avariată, unul dintre cei tineri care se aflau pe motocicletă ar fi decedat pe loc.

În aceeași postare, un alt martor ocular susține că mașina de poliție s-ar fi aflat pe contrasens.


Mariana Bețivu, ofițerul de presă al IGP, a declarat pentru Deschide.MD că, pe 14 iulie, în jurul orei 23:16, prin intermediul numărului unic 112, Inspectoratul de poliție Comrat a fost sesizat de către o persoană, despre faptul că satul Svetlâi, Comrat, cinci motociclete se deplasează cu viteză excesivă, iar conducătorii acestora lovesc cu pumnii în automobile.


„Imediat la faţa locului s-a deplasat un echipaj al poliție. Totodată, un polițist de la IP Comrat,din cadrul grupului operativ, a primit informație de la 112, precum că în apropierea satului Chirsova din partea municipiul Comrat s-a produs un accident. Astfel, deplasându-se la fața locului cu mașina de serviciu de marca Dacia Duster, cu girofarul pornit, a lovit lateral cu partea stângă a automobilului, motocicleta de marca Yamaha, condusă de un bărbat de 33 de ani, locuitor al raionului Cahul. Acesta se deplasa în întâmpinare cu viteză excesivă. Ulterior, o altă motocicletă de marca Honda, condusă de un motociclist în vârstă de 28 de ani, s-a izbit în Duster-ul, care staționa pe carosabil”, ne-a spus Bețivu.

Bețivu, a ținut să adauge că în urma accidentului, motociclistul care conducea Honda, tânărul în vârstă de 28 de ani, a decedat la Spitalul raional Comrat.

„Primul motociclist implicat în accident, cel care se afla la ghidonul motocicletei Yamaha a fost transporta la spital cu diverse traumatisme, iar cel de al doilea motociclist a decedat pe patul de spital.  Pe cazul dat a fost pornită urmărirea penală, iar Procuratura raionului Comrat urmează să investigheze toate circumstanțele producerii accidentului. Menționăm, motocicliștii dispun de permise de conducere cu categoria (A), fiind verificaţi alcoolscopic, s-a constatat că niciunul din ei nu se afla in stare de ebrietate alcoolică”, a mai spus Bețivu.
Potrivit Publika.md, accidentul a lăsat mai multe semne de întrebare decât răspunsuri. Unul dintre martori povesteşte că poliţiştii au preferat să telefoneze în loc să acorde primul ajutor medical, iar de pe motocicleta tânărului decedat ar fi dispărut camera de bord. 

Nicolae Delean spune că atât el, cât şi fratele său s-au născut pentru a doua oară, ei fiind cei doi motociclişti din patru care nu au avut de suferit. Totodată, tânărul se arată şocat de indiferenţa poliţiei.
"Fapt ce m-a uimit grav, a fost atitudinea polițiștilor, care după protocol, din câte știu, se acordă primul ajutor răniților. Niciunul din polițiști, ambii au stat cu telefonul la ureche. Niciunul nu s-a apropiat de băiat", a spus motociclistul, Nicolae Delean.
Nicolae spune că oamenii legii au conştientizat gravitatea situaţiei abia după ce au fost anunţaţi că unul dintre cei doi tineri traumaţi a decedat la spital.
"Ba chiar acesta care a fost la volan, era chiar o luare de râs de la bun început. Nu realiza ceea ce s-a întâmplat, până nu a auzit, că s-a transmis de la spital, că băiatul e decedat. Tocmai atunci a început să-și piardă cunoștința. Eu nu știu ce acte erau ori teatrale, ori ceva de genul", a spus motociclistul, Nicolae Delean.
Sora motociclistului care și-a pierdut viața ne-a povestit că a aflat despre decesul fratelui de la polițiștii din Comrat. Potrivit ei, tânărul conducea de mai mult timp motocicleta și avea tot echipamentul necesar. Femeia presupune că poliţia are ceva de ascuns.
"El avea și cameră la bordul motocicletei, dar unde e camera nu știu. Asta tot e un semn de întrebare. De pe camera aia tot se poate de dovedit multe", a spus sora motociclistului decedat, Aliona Tornea.
Duminică seară patru motociclişti din Slobozia Mare, raionul Cahul, au pornit spre Comrat. Lui Nicolae Lupaşcu nu-i vine să creadă că a rămas în viaţă. El spune că mergeau toţi în coloană şi cum el era primul, a observat o maşină care venea pe constrasens, dar mai târziu a înţeles că este vorba despre un automobil al poliţiei.
"Trecea o maşină pe contrasens, nu era niciun girofar aprins. În ultimul moment au pornit girofarul şi a tras volanul în faţa noastră, poliţia. Ne-au tăiat calea noastră de deplasare şi am frânat brusc, am încercat să evit, dar a fost prea târziu", a spus victima, Nicolae Lupaşcu.
Deşi accidentul s-a produs duminică, aproape de miezul nopţii, autorităţile au emis un comunicat de presă abia peste 12 ore.