Compania Metag Insaat Ticaret AS din Turcia a câştigat licitaţia pentru construcţia sectorului de drum naţional M3, ocolirea satului Slobozia Mare din raionul Cahul cu lungime de 18,29 kilometri.

Contractul cu Administraţia de Stat a Drumurilor (ASD) a fost semnat pe 31 ianuarie 2019, la ceremonie fiind prezent chiar Tayfun Sezgin KAYAŞ, preşedinte şi manager general al Metag Insaat Tıcaret AS, transmite Mold-Street, citat de TVR Moldova

Turcii au avut cea mai bună ofertă

Contractul este parte a Programului din Sectorul Drumurilor, pentru realizarea căruia, Banca Europeană de Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a acordat Guvernului Republicii Moldova suport financiar, potrivit ASD.

La tenderul pentru obţinerea contractului au depus oferte companiile - Sinohydro Corporation Limited (China), Metag Insaat Ticaret A.S. (Turcia), Asocierea dintre companiile Automagistral-Pivden (Ucraina) şi Sogut INS.A.S. (Turcia) şi ONUR Taahut Tasimacilik Insaat Ticaret Ve Sanayi A.S. (Turcia).

"Licitaţia s-a desfăşurat în conformitate cu Regulile şi Politicile de Achiziţie ale BERD, ediţia revizuită în octombrie 2014, iar criteriile, în baza cărora s-a efectuat evaluarea Ofertanţilor, au fost axate pe capacitatea financiară a companiilor (resurse financiare disponibile, cifra de afaceri, etc), experienţa în lucrări de construcţie similare, capacitatea personalului şi disponibilitatea echipamentului necesar executării lucrărilor", precizează ASD.

Decizia de atribuire a fost luată după un proces de evaluare ce a durat mai mult de două luni, iar oferta companiei Metag Insaat Ticaret A.S. din Turcia, "corespunde în mod substanţial cerinţelor stabilite în Documentele de Licitaţie şi care a demonstrat că deţine capacitatea necesară pentru a începe şi a desfăşura corespunzător lucrările".

Condiţiile generale utilizate pentru realizarea contractului sunt Condiţiile Armonizate ale Băncilor elaborate de Federaţia Internaţională ale Inginerilor Consultanţi, versiunea FIDIC 2010.

Din momentul emiterii ordinului de începere a lucrărilor, timpul planificat pentru finalizarea acestora este de 36 luni şi 24 luni pentru Perioada de Notificare a Defecţiunilor (perioada de garanţie).

Un milion de euro pentru un kilometru de drum

Contractul prevede construcţia unui nou sector de drum ce va ocoli satul Slobozia Mare şi a unei intersecţii la sfârşitul acestuia, ce se va conecta cu drumul existent M3 Chişinău-Giurgiuleşti. Conform proiectului, drumul de ocolire a satului Slobozia Mare va fi construit în două benzi a câte 3,5 metri fiecare iar lăţimea acostamentelor va fi de 2,5 metri pe fiecare sens. Lungimea drumului va fi de 18,29 kilometri, iar costul lucrărilor - circa 18,28 milioane de euro (aproape 360 milioane lei.

Altfel spus costul este de un milion de euro pentru un kilometru.

În acelaşi timp Guvernul şi ASD susţin că în cadrul proiectului Drumuri Bune construiesc drumuri la costuri de 20 ori mai mici - circa un milion de lei pentru un kilometru.

Pentru asigurarea controlului calităţii, pe parcursul execuţiei lucrărilor de construcţie a sectorului de drum pe 3 septembrie 2018 a fost semnat contractul de supervizare a lucrărilor cu rol de ”Inginer” în cadrul contractului FIDIC cu compania IRD Engineering din Italia.

Anterior autorităţile au promis de mai multe ori că vor construi acest segment de drum. De exemplu construcţia lui figura în planul pentru anii 2014-2016.