Declarațiile au fost făcute de activistul civic Pavel Grigorciuc în cadrul emisiunii inCerc din 13 iulie a.c.


În cadrul discuțiilor, Pavel Grigorciuc, care este originar din Cahul, ne-a motivat de ce tinerii ar trebui să se implice mai mult în viața comunități locale, dar și cine ar trebui să-i stimuleze.

„Cred că tinerii trebuie să se implice. Orice inițiativă bună va îmbunătăți viața comunității. Actualmente, astfel de inițiative sunt din ce în ce mai puține. Trebuie de creat condiții, guvernarea trebuie să investească o parte din resurse pentru stimularea tinerilor, trebuie de creat, spre exemplu, astfel de studiouri în alte orașe unde oamenii să facă schimb de opinii. Au fost careva încercări, au fost organizați anii tineretului, dar totul a fost mai degrabă pentru bifă” ne-a declarat Pavel.

Totodată, acesta a menționat că inițiativele tinerilor sunt susținute în mare parte de către finanțatorii străini, și acesta este un lucru bun, doar că conducerea țării ar trebui să acorde o mai mare atenție activităților și problemelor tinerilor.

„Nu trebuie de așteptat când cineva de sus o să vadă și va încerca să ajute. Trebuie să avem inițiativă și să cerem, tinerii au obligația morală să ceara. Oamenii mai în vârstă au dreptul civic de a ieși și a protesta, dar tinerii au o obligație morală de  a lupta pentru a-și crea condiții mai bune. Dacă conducerea e înțeleaptă, ea va susține aceste inițiative” a mai declarat Pavel Grigorciuc.

De asemenea, activistul civic a menționat că la guvernare în Cahul au rămas aceiași oameni, și din această cauză este stopată dezvoltarea urbei.

„Oamenii care stopează dezvoltarea țării noastre sunt oamenii din anii 90, sunt cei de vârsta a treia, sunt cinovnicii birocrați care sunt în administrațiile publice locale, judecătorii, procuraturi, sunt oameni corupți. Omenii aceștia nu lasă să se dezvolte tinerii. În adolescență, cât eram în Cahul, participam activ în viața publică, și cum erau cei bătrâni, așa și au rămas. Cum erau la putere, așa și rămân. Ce guvernare nu ar fi la Chișinău, aici rămân aceleași persoane. Ei trăiesc în case mari, pompoase, conduc mașini scumpe, ei gestionează reparația drumurilor, medicina, transportul public, întreprinderile municipale etc. etc. Tinerii trebuie să se consolideze, mai ales că vor fi alegeri locale, si și să înlocuiască, prin metode democratice, această elită politică locală învechită” a punctat Pavel.

Întregul interviu, în care Pavel Grigorciuc vorbește și despre conflictul care l-a adus în detenție, îl vedeți mai jos.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Implică-te, e simplu!” implementat de A.O. „Cahul 2030” în cadrul programului „Încurajarea tinerilor ca să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineri, și co-finanțat de Uniunea Europeană.

Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.