Poliția de Frontieră anunță despre amplificarea acțiunilor de control și patrulare în zona de responsabilitate.

Aceasta are loc în legătură cu situația epizootică privind pesta porcină africană pe teritoriul Republicii Moldova. Activitățile vor fi realizate în colaborare cu reprezentanții Serviciului Vamal și Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA), transmite border.gov.md.

„Fiind printre instituțiile responsabile de siguranța cetățenilor, Poliția de Frontieră este implicată activ în realizarea cercetărilor pe zona verde și înăspririi verificărilor la trecerea frontierei de stat atât pe segmentul moldo-ucrainean, cât și cel cu România, în vederea excluderii introducerii suinelor în Republica Moldova, dar și identificării în bagajele personale ale călătorilor a cărnii, a produselor și subproduselor de origine animală a căror introducere pe teritoriul țării este interzisă, cu confiscarea și ulterior distrugerea acestora” se spune în comunicatul instituției.

Complexul de acțiuni este orientat spre diminuarea migrației mistreților din țările vecine spre Republica Moldova, monitorizarea continuu a frontierei de stat în scopul depistării indiciilor de trecere a mistreților peste graniță precum și a cadavrelor de porci/mistreți, informarea călătorilor despre pericolul răspândirii virusului pestei porcine africane, precum și desfășurarea activităților speciale de investigații în scopul obținerii informațiilor relevante pentru elucidarea canalelor de introducere ilicită a cărnii și produselor de origine porcină.

Interzicerea pășunatului porcinelor pe o distanță mai mică de 500 metri de la frontieră este o altă măsură aplicată, acordarea suportului necesar reprezentanților organelor competente (autorităților publice locale, polițiștilor de sector, angajaților ANSA, etc.) în asigurarea și menținerea ordinii de drept la filtrele de dezinfectare create.

Poliția de Frontieră recomandă tuturor participanților la traficul transfrontalier să acorde o atenție sporită la conținutul bagajului personal sau transportat, iar cetățenilor care locuiesc în perimetrul zonei de frontieră să nu lase nesupravegheate animalele și în cazul depistării porcinilor/mistreților decedați să informeze în regim de urgență reprezentații instituțiilor responsabile.

Sperăm că v-a plăcut știrea

Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul.

Susține echipa ziuadeazi.md

Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul.

Vă mulțumim!