Peste 1000 de detectoare de fum pentru gospodăriile din țară

Mai multe echipaje de pompieri şi salvatori au mers în mai multe gospodării particulare pentru a instala detectoare de fum, care urmează să prevină incendiile şi intoxicaţiile cu monoxid de carbon. Instalaţii de detectare vor fi montate în locuinţele oamenilor cu mulţi copii, persoane ţintuite la pat, dar şi în casele oamenilor în etate. Se întâmplă în cadrul campaniei de informare a target blank populaţiei „O casă protejată, o viaţă salvată”, transmite agora.md

În anii precedenţi în urma Campaniei „O casă protejată, o viaţă salvată” au fost instalate 7094 detectoare de semnalizare în casele a 6669 de familii din 313 localităţi rurale din ţară. Potrivit IGSU în 6 cazuri instalaţiile s-au declanşat reuşit salvarea oamenilor din locuinţă, după ce au izbucnit focare de ardere.

În următoarea perioadă peste 1000 de detectoare de fum vor fi instalate în gospodăriile oamenilor din raioanele Făleşti, Donduşeni, Briceni, Teleneşti, Cahul şi UTA Găgăuzia. Scopul Campaniei desfăşurate de IGSU este de a evita cazurile de intoxicaţie cu monoxid de carbon, dar şi izbucnirea incendiilor în locuinţe, astfel minimalizând riscul producerii unor tragedii.


Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.