Prețul pe care îl propun fabricile de procesare producătorilor pentru un kilogram de mere depinde de costurile logistice, dar și de cantitățile livrate. Acest fapt explică diferența de prețuri în diferite regiuni ale țării.

Acest subiect, dar și altele legate de prețul de comercializare a merelor și strugurilor, au fost discutate în cadrul unor audieri publice în Comisia parlamentară agricultură și industrie alimentară, care a avut loc la data de 18 septembrie curent.

Georgeta Mincu, ministra Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului a remarcat că, din informațiile pe care le deține, producătorii au sistat livrarea merelor către fabrici. La moment, în țară există doar patru companii de procesare, iar capacitățile acestora sunt reduse. Cât privește exporturile, merele sunt livrate în peste 30 de țări.

„Problema prețurilor oferite pentru mere este una mai puțin dureroasă. Am expediat un demer către Ambasada Poloniei ca să ne faciliteze invitarea unui expert care a avut experiența de lucru cu producătorii din Moldova și care ne va recomanda pașii pe care trebuie să-i îndeplinim ca să evaluăm volumele și cantitățile de mere și struguri care trebuie să fie procesate imediat. Totodată, considerăm că în fiecare zi prețurile pentru mere se echilibrează și producătorii devin mai satisfăcuți”, a mai adăugat ministra.

Președintele Asociației Producătorilor de Conserve „Speranța-Con”, Ivan Sandic, a specificat că, fabricile au capacitatea să proceseze întreaga cantitate de mere care este livrată. Estimativ, cinci mii de tone pe zi. Ivan Sandic a mai spus că, la începutul sezonului prețul de achiziție a merelor era de 1,07 lei per kilogram. Fabricile au început a mări treptat prețul. În livadă acum se oferă de la 1,80 la 2,0 lei per kilogram.

Nicolae Ciubuc, fost ministru al agriculturii și membru al Comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară, spune că în acest an, față de anul trecut, în plan regional volumele de producție recoltate sunt mai mici, cu circa 20%. Chiar și așa există pericolul de supraproducție. Una din soluții ar putea fi compensarea costului fiecărui kilogram de către stat.

Directorul Oficiului Viei și Vinului, Gheorghe Arpentin, s-a referit la producția de struguri. El a remarcat că o problemă care persistă este că 70% din vinul produs din strugurii moldovenești este exportat în vrac și doar 30% în butelii. Din vinurile care merg în vrac, majoritatea ajung în Belarus și Georgia, țări care mențin prețuri destul de mici.

Cât privește prețurile la struguri, directorul OVV menționează că anul trecut pentru soiurile de calitate s-au oferit 4-4,5 lei, iar pentru alte soiuri – 2-2,5 lei per kilogram. Anul acesta soiurile de calitate costă 3-4 lei, celelalte se mențin la prețul anului trecut. Anul trecut au fost recoltate 730 de mii de tone de struguri în total, dintre care 445 de mii de tone în gospodăriile țărănești. Anul acesta s-a estimat 460 de mii de tone din gospodării. Dar pentru că a fost secetă, recolta se reduce cu 25%. Cele 88 de companii care procesează strugurii au prelucrat anul trecut 277 de mii de tone.

La rândul său, președintele Comisiei parlamentare Agricultură și Industrie Alimentară, Radu Mudreac, a anunțat că deputații vor formula o serie de recomandări către Ministerul Agriculturii privind protejarea producătorilor de mere și struguri.

„Prețul bun la produse este atunci când are loc exportul, de aceea, cred că Ministerul Agriculturii trebuie să se axeze foarte mult pe promovarea produselor și pentru a mări cota de produse care sunt obținute spre export, pentru că acolo este prețul, iar celor care este pe loc, este nevoie să monitorizăm ca să nu avem înțelegeri de cartel, să nu avem din partea procesatorilor careva abuzuri asupra producătorilor și nu în ultimul rând, ca produsele care au fost achiziționate să fie achitate la timp”.

Deputații au menționat că, pe termen lung, un sprijin important pentru producătorii de fructe din țara noastră va fi adoptarea legii care să oblige rețelele de supermarketuri să asigure ca, cel puțin, 50 la sută din marfă să fie de origine autohtonă, transmite agrobiznes.md

Sperăm că v-a plăcut știrea Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.mdContribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.