Declarațiile au fost făcute de către Nicolae Dandiș, primarul mun. Cahul în cadrul emisiunii inDriect din 3 septembrie.

În cadrul discuției, edilul a menționat că este foarte important ca cei plecați peste hotare, dar și băștinașii să fie implicați mult mai activ în procesul decizional la nivel local. 

„Practic această diasporă cum îi zicem noi, face ca această țară, această economie să funcționeze. Nu poți să-i privești doar ca pe alegatori. Ei au dreptul de a fi parte a tot ceea ce înseamnă proces decizional. Multe procese merg nu poate datorită înțelepciunii noastre, dar datorita acestor injecții financiare în economia noastră. Atunci lucrurile merg. Daca nu se intervine pe alte direcții, aceste remitențe acoperă un gol, care nu-s pe plan strategic sau pe termen lung, dar ele întrețin o economie, asta este realitatea” a declarat Nicolae Dandiș.

Totodată, a fost enunțată inițiativa fondării unui club al băștinașilor municipiului Cahul, care ar sta la baza creării Asociației de băștinași și implicarea acestora în proiecte locale. Primarul a menționat că la moment se creează o bază de date care ar aduna băștinașii pentru ca apoi să fie contactați și rugați să se implice. De asemenea, acesta  i-a îndemnat pe cei plecați din oraș să contacteze clubul băștinașilor pe facebook și să se înregistreze.

„Ne gândim la infrastructură, investiții, de fapt dacă nu o să avem oameni  - toate aceste lucruri sunt în zadar, iar oamenii pleacă acolo, oamenii trebuie să-i….  Nu vorbim teorie, încercăm să facem ca cei de aici să plece mai puțin, dar și cei de acolo să vina, sau de la distanță să fie parte a tot ceea ce însemnă Cahul, viitorul localității noastre” a mai adăugat Edilul.

Precizăm că anul acesta, municipiul Cahul este parte a proiectului Migrație și Dezvoltare Locală al PNUD Moldova și este eligibil de a accesa un grant de până la 60 mii de dolari pentru proiecte de dezvoltare economică cu implicarea diasporei.

Acest material în cadrul proiectului „Înțelegerea audienței prin asistență digitală” implementat de Asociația Obștească „Internews-Ucraina” cu suportul Suediei.

Sperăm că v-a plăcut știrea Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.mdContribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.