Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova (APM), lansează un apel pentru finanțare prin grant.

Acesta este dedicat susținerii activităților de inovare și transfer tehnologic, care vor îmbunătăți practicile de producere în cadrul lanțului valoric al pomușoarelor, în special pentru căpșuni, zmeură și, într-o mai mică măsură, mure.

Pentru pachetul complet al aplicație și verificarea întrebărilor/răspunsurilor accesați acest link.

Proiectul APM este cointeresat în mod specific de următoarele activități:

- demonstrarea tehnologiilor moderne de cultivare pe substrat a căpșunului;

- cultivarea soiurilor de perspectivă de zmeur sau mur, prin utilizarea sistemelor inovatoare de suport și/sau protejare;

- crearea parteneriatelor în sectorul pomușoarelor spre a oferi soluții tehnice pentru producerea și comercializarea fructelor către procesare;

- producerea ecologică a căpșunelor, zmeurei sau murelor.

Proiectul APM anticipează acordarea a aproximativ 1,400,000 MDL pentru finanțarea activității de grant. Se anticipează că, fiecare sumă a grantului poate varia între 260,000 – 440,000 MDL, dar suma finală va depinde de activitățile prezentate în formularul de aplicare a grantului și de negocierea finală. Contribuția Beneficiarului împreună cu contribuția terților trebuie să reprezinte minim 50% din valoarea activității.

Granturile pot fi solicitate de organizațiile locale, asociațiile din industrie, organizațiile membre (cum ar fi cooperative sau grupuri de producători), furnizorii de servicii comerciale, furnizorii de servicii de extensiune, organizațiile neguvernamentale și companiile private din sectorul comercial de a propune idei privind utilizarea activităților de inovare și transfer de tehnologie pentru a face față provocărilor dificile din sectorul pomușoarelor.

Persoanele interesate pot să se înscrie la atelier informativ privind procedura de aplicare, care va fi organizat la data de 17 decembrie 2019, orele 11:00, la sediul proiectului APM: str. Alexei Mateevici 87, MD-2009, Chișinău, Republica Moldova. Pentru a participa la acest atelier confirmați participarea, expediind numele participantului, denumirea organizației și nr. apelului pentru finanțare la adresa de email: grants@moldovaagro.com până la data de 16 decembrie 2019.

Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.