La doar 16 ani, Radu Strelciuc este mereu in căutare de noi metode de autodezvoltare și asta o demonstrează prin tot ce face.

Recent și-a transferat studiile la Chișinău, la liceul Moldo-Turc Orizont, pentru a se axa mai mult pe pasiunea sa, "Am plecat ca să invăț fizica dar totuși visele se schimbă și deja învăț informatica, asta este scopul meu în viața și domeniul în care o să activez în viitor. Deja fac parte din echipa de olimpici ai școlii".

Știința este principalul său interes dar este pasionat de tot ce înseamnă artă, cultură "Am o deosebită pasiune față de artă. În Cahul am făcut 4 ani de pictură la  Școala de Arte și în paralel 11 ani de dansuri în ansamblul Iuventa, cu care am mers la diverse festivaluri internaționale, recent am venit de la un festival internațional din Franța la care participă țări foarte indepărtate. Activez și  în clubul de dansuri de la liceu" ne povestește Radu despre pasiunile sale .

Radu  consideră că tinerii trebuie să cunoască valorile noastre culturale, "Este foarte important deoarece anume istoria și trecutul face viitorul, este ceea ce ne face pe noi oameni. Este obligatoriu pentru fiecare copil să știe cine a fost străbunicul lui, pentru cine a luptat și pe cine a iubit".

În viitor Radu știe că va activa în domeniul securității cibernetice, pentru asta acum muncește mult, renunțând la distracții, fete și timp pierdut: „Timpul este prețios, de aceasta timpul trebuie dedicat dezvoltării personale, pentru omul tău din viitor„.

Acest material a fost realizat în cadrul proiectului „Implică-te, e simplu!” implementat de A.O. „Cahul 2030” în cadrul programului „Încurajarea tinerilor ca să devină cetățeni activi”, implementat de IREX Europe în parteneriat cu Centrul Media pentru Tineri, și co-finanțat de Uniunea Europeană.

Opiniile exprimate în acest material nu reflectă neapărat punctele de vedere ale Uniunii Europene.

Sperăm că v-a plăcut știrea

Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul.

Susține echipa ziuadeazi.md

Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul.

Vă mulțumim!