Guvernul Germaniei va finanţa un proiect de aprovizionare cu apă şi sanitaţie în raionul Cahul.

Marţi, 6 august, Agenția de executare a proiectului s-a întrunit în şedinţă pentru a pune la punct mai multe chestiuni legate de baza contractuală a programului, transmite MOLDPRES.

Proiectul "Aprovizionare cu apă și sanitație în raionul Cahul" este finanțat de Guvernul Germaniei,  prin intermediul Băncii germane de Dezvoltare Kreditanstalt für Wiederaufbau (KfW).  Pentru derularea acestuia, între Banca germană, Republica Moldova (reprezentată de Ministerul Finanţelor) şi municipiul Cahul, în august 2018  a fost semnat un Acord de finanţare. Or, la şedinţa de ieri a fost estimată  îndeplinirea de către fiecare semnatar a responsabilităților și obligațiunilor contractuale.

De asemenea, a fost aprobată plata în avans pentru serviciile de consultanță din cadrul proiectului către compania "Fichtner Water & Transportation". Reprezentanții acestei companii, care urmează să elaboreze documentația de proiectare și să supravegheze lucrările de construcție, au discutat cu membrii echipei de implementare a proiectului, angajată din partea Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud).

Conform Acordului de finanțare semnat cu Banca KfW, ADR Sud urmează să acorde în cadrul proiectului expertiză în domeniul procedurilor de achiziții, elaborării devizelor de cheltuieli și să asigure vizibilitatea proiectului.

Proiectul "Aprovizionare cu apă și sanitație în raionul Cahul" prevede dezvoltarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în municipiul Cahul și patru sate învecinate: Cotihana, Crihana Veche, Pașcani și Manta.

Astfel, cu finanţarea partenerilor germani urmează să fie construiţi opt kilometri de rețele de alimentare cu apă și de canalizare în satul Cotihana, fiind reabilitate și sistemele de canalizare din satele Crihana Veche, Pașcani și Manta.

Totodată,  sistemul de alimentare cu apă din municipiul Cahul va fi restaurat și extins cu 11 km, rețelele de canalizare vor fi extinse, iar stația de pompare va fi reparată.