În rezultatul desfășurării activităților de supraveghere și control la frontiera de stat, prevenire și combatere a infracționalității transfrontaliere, pe parcursul a 24 de ore, polițiștii de frontieră au înregistrat mai multe acțiuni ilegale.

Printre acestea:

- o traversare ilegală a frontierei moldo-ucrainene;
- șase persoane au încălcat regimul zonei de frontieră și cel al punctelor de trecere;
- o tentativă de trecere ilegală a bunurilor peste frontieră;
- un document falsificat, depistat la controlul de frontieră;
– cinci cetățeni străini au depășit termenul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova;
– șase conducători auto au ignorat regulile de folosire a vinietelor și de exploatare a vehiculelor;
– trei persoane în conflict cu legea au fost reținute, ca urmare a schimbului de date și informații cu autoritățile de drept naționale.

În punctele de trecere fluxul de persoane a constituit 53 298 traversări, dintre care un număr mai mare de treceri – 28 315 a fost înregistrat pe sensul de intrare în Republica Moldova. La fel, din totalul de traversări persoane un număr mai mare a fost consemnat al trecerilor cetățenilor moldoveni – 26 666 traversări. Valorile traficului de mijloace de transport a prezentat un număr de 12 538  traversări, cu un număr mai mare înregistrat al mijloacelor de transport înmatriculate în srăinătate – 6 656 traversări autovehicule.

Cele mai tranzitate puncte de trecere au fost:

PTF Leușeni - 10 520 traversări persoane;
PTF Aeroportul Internațional Chișinău – 9 612 traversări persoane;
PTF Sculeni - 5 776 traversări persoane;
PTF Giurgiulești-Galați – 5 475 traversări persoane;
PTF Cahul – 3 531 traversări persoane;
PTF Otaci - 3 491 traversări persoane;
PTF comun Palanca - 3 004 traversări persoane. 

În scopul susținerii participanților la traficul transfrontalier, Poliția de Frontieră recomandă:
- verificarea, din timp, a valabilității şi statutului documentului de călătorie în baza căruia se traversează frontiera de stat.
- tranzitarea tuturor punctelor de trecere existente la graniţă, pentru a nu suprasolicita doar unele dintre ele și pentru a evita formarea rândurilor.
- îndemnăm agențiile de turism să notifice Poliția de Frontieră, în prealabil cu 24 de ore, despre sosirea grupurilor de turiști în punctele de trecere.
- permiterea trecerii tuturor formalităților de frontieră a motocicliștilor, fără a sta în rând cu alte tipuri de mijloace de transport.
- în cazurile în care apar întrebări cu privire la situația în punctele de trecere, dar și ce documente sunt necesare la traversarea frontierei de stat, călătorii sunt îndemnați să contacteze LINIA VERDE: 022 259 717.
- verificarea mediei timpului de așteptare în punctele de trecere, prin aplicația TRAFIC ONLINE de pe pagina oficială a Poliției de Frontieră.
- manifestarea de înțelegere, răbdare și disciplină, ținând cont de regulile de aflare și traversare a frontierei de stat.

Sperăm că v-a plăcut știrea Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.mdContribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.