Publică un anunț
piatasud.md

Ștefan Secăreanu: Eu sunt român de la Cahul, eu cred în Mântuitorul nostru Isus Hristos și în veșnicia neamului românesc

Ștefan Secăreanu: Eu sunt român de la Cahul, eu cred în Mântuitorul nostru Isus Hristos și în veșnicia neamului românesc

Declarațiile au fost făcute de către candidatul Partidului Liberal, la funcția de Deputat în Parlament, pe CEU nr. 43 Cahul, în cadrul dezbaterilor electorale organizate de redacția ziuadeazi.md.

„Acesta a fost și este programul meu electoral din-totdeauna: reîntregirea neamului românesc. Noi suntem români. Majoritatea populației din Republica Moldova sunt români. Problema fundamentală cu care se confruntă Basarabia la ora actuală este problema identitară. Nici celelalte probleme pe care le pomenim noi nu se vor rezolva atâta timp cât vom ascunde că suntem români. Noi ne ascundem identitatea noastră și vrem cineva să ne ia în serios? Cum să pășești în Europa când îți este rușine să spui că ești român?” a declarat domnul Secăreanu.

De asemenea, domnul Secăreanu a menționat că un român adevărat dintr-un teritoriu românesc care se află înstrăinat până astăzi, trebuie să se gândească și să procedeze astfel ca să întoarcă acasă toate teritoriile care au fost luate de la România, ocupate de regimul bolșevic de la Moscova în anul 19 40.

Ștefan Secăreanu a invocat necesitatea edificării unor căi de integrare permanente și de afirmare a identității românești a basarabenilor și de integrare a acestui teritoriu cu patria România pe plan spiritual, plan economic și social: Este nevoie acum urgent, primul lucru strategic care trebuie rezolvat de autoritățile de la Cahul, Chișinău și București este construcția a 5 kilometri de cale ferată de la Giurgiulești la Galați. Trebuie să unim calea ferată din Republica Moldova și România și să deschidem accesul mărfurilor din stânga Prutului pe piața românească și europeană. Trebuia să treacă 30 de ani și nimeni să nu facă acest lucru până acum?”. 

Totodată, domnul Secăreanu a declarat că toată țara este acum sub călcâiul mafie de la guvernare și altei mafii care vrea să vină din opoziție, menționând că Moldova are nevoie de o clasă politică conștientă.

„Eu sunt român de la Cahul, eu cred în Mântuitorul nostru Isus Hristos și în veșnicia neamului românesc. Anume pe această idee trebuie să construim o clasă politică conștientă” a punctat Ștefan Secăreanu.

Invitați la aceste dezbateri au fost Gheorghe Ghetivu, PCRM; Sergiu Rența, PP Partidul Nostru; Ștefan Secăreanu PL; Ion Groza, Candidat Independent. 

Dezbaterile electorale sunt organizate de redacția Ziuadeazi.md în parteneriat cu Asociația Presei Independente (API). 

Responsabilitatea pentru organizarea și desfășurarea dezbaterilor revine în totalitate redacției.

Articole similare