Cahuleanul Vitalie Duca este producătorul trupei LEMONIQUE, care în această seară va ieși pe scena finalei Eurovision Moldova.

Trupa a fost formată mai bine de un an în urmă, pe atunci Vitalie a început colaborarea cu ei în calitate de DJ, acum este responsabil de organizare și administrare. Trupa a depus cererea de participare la preselecția din acest an a Eurovision Moldova, iar deseară, la ora 21:15, va evolua sub numărul 8.

„Avem un colectiv format din tineri din mai multe raioanele ale țării. Vocalista e din Leova, eu din Cahul,  toboșarul e din Căușeni. Am decis să demonstrăm tuturor că muzica de calitate nu se limitează doar la capitala. Sunt mulți tineri talentați și în regiuni, care în colaborare pot face un produs modern și calitativ. Noi vrem să arătăm că în Moldova este Show-business” ne-a declarat Vitalie Duca.

„Gravity” este a doua piesă a trupei, aceasta a acumulat un scor bun la prima etapă a preselecției, iar zilele acestea a fost lansat si clipul video la această piesă.

Pentru a-i susține pe cei de la LEMONIQUE, în timpul destinat televotinug-ului puteți expedia un SMS la numărul 99908 sau apelând 090099908.


Anul acesta, din cei 26 de interpreți înscriși în cursă, juriul a selectat doar 10, care vor participa la Finala organizată pe 2 și 3 martie. Anul acesta, Finala Eurovision Song Contest va avea loc în luna mai în Israel.