Cu bani puţini, dar cu mare pasiune, meşterii populari crează obiecte unice, apreciate şi peste hotare.


Bundiţe care ajung să fie purtate de preşedinţi de state sau vedete internaţionale, vin organic sau veselă ecologică din lemn. Acestea şi alte creaţii ale meşterilor populari şi artizanilor din sudul Republicii Moldova au fost expuse la un târg desfăşurat în Cahul. Cu bani puţini, dar cu mare pasiune pentru ceea ce fac, oamenii au ajuns să  creeze obiecte unice, care sunt foarte apreciate şi peste hotare, transmite tvrmoldova.md

Ilena Cojan, împreună cu soţul ei, confecţionează, de ani buni, articole vestimentare tradiţionale, din blană de miel. Spune că moştenit arta de a prelucra pieile de la socrul ei, iar tot procesul se petrece în atelierul lor de acasă. Este mândră de creaţiile familiei, care au ajuns să fie purtate de multe personalităţi de peste hotare.
 
ILENA COJAN, meşter popular: „Doamna de la Găgăuzia, Irina Vlah, a dat comandă petru Sofia Rotaru, deci blăniţa Sofia Rotaru o are de la noi. Principesa Margareta de la Bucureşti, de la noi, preşedintele IQDO, din Japonia, are de la noi, comandat de colegii lui din Chişinău. Acum suntem prieteni cu cei care conduc IQDO”.
 
La târgul organizat la Palatul de Cultură din Cahul, meşterii din sudul Republicii Moldova au expus şi lucrări unice. E cazul Oxanei Porombuceanu care confecţionează bijuterii după ultimele tendinţe ale modei. Este jurist, de profesie, dar a început să se ocupe cu această artă  când a plecat în concediul de maternitate.
 
OXANA POROMBUCEANU, meşter artizan: „Deja eu tot timpul liber mă ocup cu ceva hand-mande, dacă trece o zi şi nu fac ceva. Mai mult seara, facem lecţiile pregătim tot pentru a doua zi, o oră două trei dacă sunt comenzi, lucrez şi noaptea.
 
Familia Minciună, din Slobozia, a expus, în premieră, la târg, vinuri organice preparate acasă. Revenit în ţară, după ce a muncit peste hotare, Mihai a decis să pună în practică noţiunile în arta de a face vin, studiată la universitate. Au cumpărat strugurii de la săteni şi a decis să facă un vin ale cărui proprietăţi să fie benefice pentru organism, dacă este consumat în cantităţi rezonabile.
 
MIHAI MINCIUNĂ, vinificator: „Se diferenţează de cele clasice prin  faptul că au mai puţin tratament, intervenţii din partea omului cu diferite procedee şi mult mai puţine substanţe sintetice. Am avut un grant, de la un proiect local, pentru procurare de utilaj, dar asta e multă muncă şi bani investiţi personali.”
 
Nicolae Maniev i-a îndemnat pe vizatorii târgului să treacă la veselă ecologică din lemn, pe care o confecţionează manual din esenţe naturale.
 
NICOLAE MANIEV, meşter popular: „Este curată, nu este nici un fel de chimie, totul se prelucrează cu ceară, nici un fel subastanţe, totul e natural. Nu se sparge dacă, desigur, nu dai în ea cu ciocanul”.
 
Producătorii locali îşi doresc să acceseze granturi pentru a-şi dezvolta afacerile.


Sperăm că v-a plăcut știrea! Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.md. Contribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.