Ieri a avut loc primul zbor al echipajului SMURD Iaşi pe teritoriul Republicii Moldova după inaugurarea echipajului de terapie intensivă şi dispecerat integrat de urgenţă de la Cahul, transmite ziaruldeiași.ro.

Potrivit sursei citate, medicii ieşeni au asigurat transportul unui bărbat aflat în stare foarte gravă, cu şanse minime de supravieţuire. “Persoana în cauză avea arsuri pe 80% din suprafaţa corpului. Din câte am înţeles, arsura a fost provocată de o flacără deschisă într-un spaţiu închis. Bărbatul a fost transportat la Spitalul din Chişinău”, a declarat prof.univ.dr. Diana Cimpoeşu, coordonator SMURD Iaşi.

Precizăm că, în urmă cu o săptămână, a fost inaugurat echipajul de terapie intensivă şi dispecerat integrat de urgenţă de la Cahul. Este vorba despre colaborarea pe proiectul SMURD 1, unde partea română asigură în principal zborurile cu elicopterele SMURD de la Iaşi şi Galaţi.