Decizii importante la ședința Consiliului Electoral al Circumscripției Electorale Municipale Cahul. Membrii consiliului și-au ales conducerea dar și au stabilit programul de activitate.

În cadrul ședinței, care a avut loc astăzi, 7 septembrie, au fost aleși președintele, vicepreședintele și secretarul CECEM Cahul, dar și anunțată data și locul începerii recepționării actelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar și consilier municipal Cahul, dar și eliberarea listelor de subscripție pentru doritorii de a candida independenți.

Astfel, Președinte a CECEM Cahul a fost ales domnul Igor Șevcenco, vicepreședinte – Svetlana Radu și secretar – Aliona Tricolici, secretara Consiliului Municipal Cahul.

Totodată, CECEM Cahul nr. 7 a propus CEC să degreveze de la locul de muncă pe Igor Șevcenco și să solicite dreptul de a degreva încă o persoană.

CEC EM Cahul va activa după programul următor:

- în zilele de luni-vineri, între orele 08.30 -17.00; pauza de masă 12.00- 13.00;

- în zilele de sâmbătă și duminică, între orele 11.00-15.00.

Tot în cadrul ședinței a fost stabilită data începerii recepționării candidaturilor pentru funcția de primar și consilier municipal Cahul.

Începând cu 9 septembrie și până la 19 septembrie, concurenții electorali pot depune candidaturile sale pentru aceste funcții

Programul de recepționare a actelor este următor:

- în zilele de luni-vineri, între orele 09.00-16.00;

- în zilele de sâmbătă - duminica, între orele 11.00- 15.00;

- în ziua de 19 septembrie , între orele 09.00-17.00.

CECEM Cahul se află pe adresa Municipiul Cahul, Piața Independenței, nr. 6. Sediul primăriei Cahul, etajul IV, sala de ședințe. telefon de contact 029922040

Sperăm că v-a plăcut știrea Ziuadeazi.md este singura sursă independentă de știri din Cahul care încearcă zilnic să vă informeze despre ceea ce se întâmplă aici, la Cahul. Susține echipa ziuadeazi.mdContribuția voastră lunara ne-ar ajuta să ne extindem și să oferim conținut informativ de calitate din și despre Cahul. Vă mulțumim!.