Publică un anunț
piatasud.md

Institutul Oncologic a fost dotat cu un aparat pentru tratamentul tumorilor

Institutul Oncologic a fost dotat cu un aparat pentru tratamentul tumorilor

Institutul Oncologic a fost dotat cu un aparat de brahiterapie 3D. Aparatul în sumă totală de 319,5 mii de euro, a fost donat de Agenția Internațională de Energie Atomică (AIEA), comunică MOLDPRES.

La evenimentul de inaugurare a participarea ministrul Sănătății, Ala Nemerenco, reprezentanta Europei de Est a Agenției Internaționale pentru Energie Atomică, Carmina Jimenez Velasco, administrația și personalul medical al instituției.

Echipamentul este dotat cu cele mai moderne tehnologii, care permit specialiștilor plasarea cu înaltă precizie a unei doze mari de radiații direct în apropierea tumorii și distrugerea celulelor canceroase, protejând în același timp țesuturile sănătoase din organism.

Tratamentul prin brahiterapie are efecte secundare minime și îmbunătățește semnificativ calitatea vieții pacientelor. Procedura este minim-invazivă, sigură, eficientă, nedureroasă, nu presupune internare, iar recuperarea este rapidă.

Lucrările de reparație a spațiului destinat Serviciului de brahiterapie au constituit cca 1 milion de lei, surse alocate din bugetul de stat.

Ministerul Sănătății reiterează că în ultimii doi ani au fost investiți la Institutul Oncologic circa 100 milioane lei.

Articole similare