Istoric despre Foametea din anii 1946-47: Satele din Moldova au pierdut circa 10% din populație, cel mai grav a fost afectat sudul republicii
Foametea din 1946-47 a fost rămas una dintre cele mai întunecate și dureroase perioade din istoria noastră. În mai puțin de doi ani peste 200 de mii de oameni din Moldova și-au pierdut viețile. A fost printre cele mai mari tragedii prin care a trecut Moldova. În a treia sâmbătă a lunii aprilie comemorăm victimele foametei organizate din 1946-47.
Artur Leșcu, doctor în istorie, expert WatchDog.MD descrie evenimentele acelor timpuri și impactul pe care l-a avut foametea din anii 1946-47 pentru populația actualei Republici Moldova:
În acea perioadă în medie satele din Moldova au pierdut circa 10% din populație. Cel mai grav a fost afectat sudul republicii. Unele localități găgăuze au pierdut până la jumătate din locuitori. Datele referitoare la amploarea acestei tragedii umane au fost secretizate. Istoricii au estimat totuși că, din cauza foametei, a murit aproximativ cinci la sută din populația RSSM. De 10 ori mai mulți decât în Rusia și de cinci ori mai mulți decât în Ucraina.
Deși vina pentru atrocitățile care au avut loc o poartă conducerea politică sovietică, care îi puteau salva. Autoritățile de atunci au făcut tot posibilul pentru ca principalele cauze ale foametei să fie considerate seceta și urmările războiului. Iar despre tragedie să nu se vorbească deloc, și ca rezultat oamenii rămași în viață să-și iubească tiranul, devenit singura lor sursă de existență. Putea fi evitată o asemenea catastrofă? Absolut sigur. Întreaga Europă a resimțit efectele secetei. Dar nicăieri populația NU a fost indobitocită așa încât – să ajungă la canibalism, cum s-a întâmplat în URSS.
Mai mult, rezervele de grâu erau suficiente pentru a-i ajuta pe oameni, însă Stalin și sovieticii de pe loc, nu au redus intenționat planurile de colectări, lăsându-i pe oameni efectiv fără niciun grăunte sau animal. Puterea sovietică nu numai că nu a intervenit pentru a ajuta populația, dar a exportat cerealele și l-a făcut pe Stalin mândru transformând URSS în cel mai mare furnizor din lume.
Totul a început în primăvara anului 1944, imediat după ocuparea Basarabiei. Noua putere sovietică a impus predarea obligatorie a produselor agricole în folosul așa-numiților „elibiratori”. Au fost stabilite cote, iar gospodăriile țărănești au fost obligate să predea alimente. Cine se eschiva – rămânea fără rezerve și era obligat să plătească o amendă echivalentă costului produselor nelivrate.
În urma politicii duse de Iosif Stalin oamenii noștri din sate în primii ani după instaurarea regimului socvietic au plătit 400 de milioane de ruble și mii de tone de diverse produse agricole. Scopul era să extragă din RSS Moldovenească cât mai multe resurse posibile.
La 9 aprilie 1945 au fost stabilite cotele pentru anul 1946. Atunci nu se știa că anul ce urma va fi unul extrem de secetos. Când însă a fost deja evident că pământul nu dă roadă iar oamenii îndură foamete, Comitetului Central al Partidului Comunist local la 9 iulie 1946 – nu a redus impozitul. Și planul pentru 1946 a fost realizat cu 101,5%, plătit nu doar cu alimente dar și sute de mii de vieți.
Era perioada de plin dezastru. Seceta a afectat în special sudul Moldovei, inlcusiv Găgăuzia. Oamenii mureau de foame în timp ce livrau sovieticilor ultimile produse care îi puteau salva. Într-o notă cu titlul secret este prezentată situația din raioanele Congaz și Ceadîr-Lunga. Se indică că populaţia foloseşte în mâncare carne de câini, de pisici, hoituri de animale… e răspândit canibalismul. Canibalismul era de fapt, un fenomen prezent în toată țara. Au fost documentate oficial în jur de 40 de cazuri. Realitatea însă a fost mult mai cruntă. În mărturiile disponibile astăzi, istoriile despre cum părinții își sacrificau proprii copii pentru a supraviețui, sunt terifiante. Așa ceva este de neconceput în timpurile noastre.
În acte însă cauza morții era trecut ca – „distrofie”. În primăvara lui ”47, de distrofie ca urmare a foametei erau bolnavi aproape 240 de mii de oameni, adulți și copii.
De fapt, numărul morților și a celor bolnavi din cauza foametei ar putea fi mult mai mare. Mulți oameni din sate NU aveau acte de identitate – ceea ce face dificilă stabilirea unui număr exact. Arhivele arată că mulți plecau în căutare de mâncare și nu mai reveneau înapoi. Au fost și dintre cei care încercau să treacă Prutul. Autoritățile sovietice însă îi arestau sau împușcau pe cei prinși de cealaltă parte, pe teritoriul României.
Mai grav, regimul sovietic NU numai că a adus până la pieire sute de mii de oameni , dar i-a făcut să îi mulțumească pentru asta! Cei care au reușit să supraviețuiască, storși de orice vlagă și respectiv de orice dorință de rezistență, erau impuși să uite tragedia prin care au trecut. Puterea a interzis oamenilor să vorbească despre foamete, despre morți, despre canibalism. Și mulți dintre ei generații mai târziu – au uitat. Atunci însă flămânzi și dependenți în totalitate de noul lor stăpân au ajuns să se mulțumească cu tot ce venea de la sovietici, tot ce le permitea să supraviețuiască. Așa victima a început să-și iubească tiranul.
Meleagurile noastre au trecut până la URSS prin nenumărate războaie, dezastre și epidemii. Dar niciodată oamenii nu au fost împinși spre o asemenea disperare ca în ”46-”47. În fața dezastrelor naturale, sătenii au dezvoltat de-a lungul secolelor un mecanism de ajutor reciproc. Puterea sovietică a distrus însă tot ce înseamnă mod de viață tradițional în Basarabia. Inclusiv în localitățile din Găgăuzia.
Foametea a fost cauzată de regimul sovietic prin însăși esența politicilor sale în raport cu oamenii. Este una dintre cele mai întunecate și dureroase perioade. Este important să cunoaștem această pagină tragică din istoria noastră, să învățăm din ea. Veșnică memorie oamenilor noștri care au pierdut viața, încercând din răsputeri să reziste foametei organizate de regimul stalinist.
Articole similare
