Președinta Maia Sandu, despre valul de deportări din 12-13 iunie, 1941: „Unicul mod de a le onora memoria este să ne opunem din răsputeri unor asemenea crime împotriva dreptului la viață”
În noaptea dintre 12 și 13 iunie, 1941, peste 6 mii de familii de moldoveni au trăit cel mai mare coșmar al vieții lor, fiind deportați.
„În total, în jur de 20 de mii de oameni – preoți, primari, învățători, întreprinzători de la sate și orașe – au fost ridicați sub amenințarea puștii și duși în vagoane pentru vite în Siberia și Kazahstan. Soțiile și copiii au fost separați de soții și tații lor, apă era insuficientă, iar drept hrană li se oferea de multe ori doar pește sărat”, spune Președinta Maia Sandu în mesajul său.
Șefa statului a subliniat că cei mai învățați oameni, intelectualitatea țării noastre, bunicii noștri plini de omenie, curaj și dragoste de neam au devenit peste noapte „dușmani ai poporului”. Regimului stalinist îi era teamă de oamenii gospodari care își apărau valorile neamului și a călcat în picioare drepturile elementare ale omului și demnitatea umană.
„E o rană a neamului nostru greu de vindecat. Trecutul în care bunicii sau părinții noștri au fost duși la muncă silnică sau au fost uciși pentru ceea ce erau, și nu pentru că ar fi comis ceva, ne doare și azi. Unicul mod de a le onora memoria este să ne opunem din răsputeri unor asemenea crime împotriva libertății și dreptului la viață”, menționează șefa statului.
În mesajul său, Președinta Maia Sandu mai spune că, până recent, noi toți credeam că aceste tragedii țin de trecut și că nu vom permite istoriei să se repete și familii întregi să fie ucise sau deportate din propriile case.
„De mai mult de un an, astfel de crime au loc în Ucraina, iar regimul de la Kremlin a atacat o națiune liberă pentru simplul fapt că vrea să-și decidă singură destinul. Republica Moldova va continua să ajute vecinii noștri care fug din calea războiului. Noi vom continua să fim solidari cu Ucraina, pentru că această lecție am moștenit-o de la bunicii noștri – credința, omenia și dragostea de libertate sunt valorile noastre de căpătâi, prin care ne vom regăsi împreună, într-un viitor nu prea îndepărtat, în familia popoarelor civilizate ale Europei, în Uniunea Europeană”, a conchis Președinta.