Prețul actelor permisive pentru operatorii de transport rutier va scădea

Prețul actelor permisive pentru operatorii de transport rutier va scădea

Un proiect de lege ce prevede măsuri de susținere a activității operatorilor de transport rutier a fost examinat astăzi în cadrul Comisiei parlamentare economie, buget și finanțe, comunică MOLDPRES.

Documentul prevede micșorarea prețului de la 580 la 240 de euro pentru o autorizație multilaterală CEMT (Conferința Europeană a Miniștrilor de Transport) anuală, cu carnet de drum. Cele pe termen scurt se vor ieftini de la 50 la 20 de euro, iar prețul unic al autorizației pentru transporturi rutiere internaționale de mărfuri va fi de 5 euro.

Totodată, proiectul prevede eliminarea necesității plății taxei vamale pentru tractoarele rutiere pentru semiremorci, cu vârsta până la 7 ani. De asemenea, se propune extinderea termenului de exploatare până la 10 ani pentru autovehiculele destinate transportului de minimum 10 persoane, inclusiv șoferul. Modificarea în cauză va permite reînnoirea parcului de unități de transport folosit pentru deservirea serviciilor regulate.

Articole similare