Publică un anunț
piatasud.md

Primarul mun. Cahul și angajații primăriei au trecut testarea la HIV // FOTO

Primarul mun. Cahul și angajații primăriei au trecut testarea la HIV // FOTO

Angajații primăriei Municipiului Cahul au avut posibilitate să facă un test rapid la HIV chiar la locul de muncă. La 14 iunie, start testării l-a dat Nicolae Dandiș, primarul mun. Cahul. 

Inițiativa de promovare a testării la HIV TEST DRIVE a fost lansată la 15 mai de Ziua Internațională de comemorare a persoanelor decedate de SIDA, cu scopul implicării instituțiilor publice și companiilor private în încurajare angajaților săi de a face un test la HIV.

Provocarea a venit de la Primarul General al Municipiului Chișinău care a nominalizat Primăria Municipiului Cahul pentru a-i urma exemplul și organiza testarea benevolă la HIV pentru a promova conștientizarea beneficiilor testării timpurii la HIV. 

La rândul său Primarul Municipiului Cahul, Nicolae Dandiș, după organizarea testării angajaților instituției, a transmis ștafeta altor două instituții, IP Cahul și Biroul de Probațiune din Cahul, pentru a spori eforturile de lupta împotriva epidemiei HIV.

„Este important ca oamenii să se testeze pentru a cunoaște starea de sănătate. Ar fi bine  să avem periodic aceste analize astfel fiecare să avem grijă de cei dragi. Am dori ca mai multe instituții să preia acest exemplu și îndemnăm instituțiile de forță să se testeze”  

Nicolae Dandiș, Primarul mun. Cahul

Și viceprimara Stella Bădin a trecut acest test. 

„Alături de colegii mei din Primăria mun Cahul am acceptat această testare. Este un test care trebuie făcut anual pentru a cunoaște starea sănătății noastre în special pentru prevenție”

Stella Bădin, Viceprimara mun. Cahul.

Reamintim că în Republica Moldova sunt înregistrate aproximativ 15.170 de cazuri de îmbolnăvire cu HIV. Majoritatea persoanelor care trăiesc cu HIV sunt tinere, de vârstă reproductivă. De asemenea, datele Ministerului Sănătăţii arată că peste 170 de persoane au murit anul trecut din cauza bolilor legate de SIDA.

Articole similare