Profesorii sunt instruiți, pentru a preda disciplinele viitorului în școli
Ritmul alert în care tehnologiile informaționale influențează sistemul de învățământ au determinat cadrele didactice să studieze noi discipline educaționale și să adopte metodologii care să eficientizeze procesul de predare. La sudul țării, 78 de profesori din 37 de școli din regiunea Cahul participă în programul de formare pentru cadre didactice, studiind profesiile viitorului, în cadrul proiectului „Tekwill în fiecare școală” – cel mai complex program național de cursuri online extra-curriculare. Inițiativa este dezvoltată în cadrul proiectul „EU4Moldova:Startup City Cahul”, implementat de ATIC cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia.
Profesorii învață noi domenii pentru a preda disciplinele viitorului
Aurelia Bacalov este profesoară de Limba și Literatură Română la Liceul „Dimitrie Cantemir” din orașul Cantemir, iar specializarea nu a oprit-o să studieze concomitent trei discipline absolut necunoscute: Antreprenoriat, Programarea Algoritmilor și Design-ul Grafic. Din impulsul de a fi mai aproape de elevi și de a-i învăța profesiile viitorului, cadrul didactic s-a înscris la programul de formare pentru profesori. Profesoara își dorește să obțină calificările necesare pentru ca, din toamnă, să poată preda disciplinele elevilor din clasele a X-XII-a înscriși la cursurile opționale. Mai mult, dat fiind faptul că instituția nu are o pagină web funcțională pentru a-și promova imaginea, profesoara și-a luat angajamentul să construiască și un site al liceului.
Aurelia Bacalov, profesoară de Limba și Literatura Română, Cantemir: „M-am înscris la cele 3 cursuri din proiect din mai multe motive. În primul rând, în liceu nu avem profesor de informatică. Acest lucru nu trebuie să fie, însă, un impediment în apropierea elevilor de profesiile viitorului. Suntem în secolul inovațiilor și trebuie să fim în pas cu schimbările care se produc, motiv pentru care, în perioada 2018-2020 am finalizat și masteratul în specializarea „Crearea softurilor educaționale”. În plus, și elevii sunt foarte entuziasmați și curioși să studieze programarea, designul grafic, antreprenoriatul și alte discipline.”
În cadrul programului de formare, cadrele didactice beneficiază de mentorat pentru ca, din toamnă, să predea profesiile viitorului pentru elevii din patru raioane din sudul Moldovei: Cahul, Cantemir, Leova și Taraclia. La fel, profesorii au parte de instruire, pentru a integra metodologii inovative de predare și învățare în clasă, pentru ca elevilor să le fie mai ușor să obțină noi abilități. În anul de studii care urmează, estimativ 20.000 de elevi cu vârste cuprinse între 13-19 ani vor studia cel puțin unul dintre cele șase cursuri disponibile pe platformă: programarea algoritmilor, proiectarea și dezvoltarea web, design grafic, inteligență artificială, proiectarea și dezvoltarea aplicațiilor mobile și antreprenoriat.
Tatiana Alexeev, manageră de proiect „Tekwill în Fiecare Școală”: „Pentru a obține o forță de muncă calificată, în special la nivel regional, este necesar ca pregătirea viitorilor specialiști să fie realizată încă din școală. În cadrul proiectului „Tekwill în fiecare școală” am realizat și o platformă dedicată: tekwill.online, unde atât elevii, cât și profesorii care fac parte din program pot accesa cursurile și învăța fie individual, fie în timpul orelor opționale la școală. Astfel, contribuim la educația lor prin oferirea unor platforme, care să îi ajute să obțină abilități și competențe adaptate la necesitățile pieței muncii. Până în anul 2024, ne dorim ca 90% din instituțiile de învățământ general și liceal din țară să facă parte din program.”
Parteneriate pentru susținerea educației la nivel regional
La nivel național, peste o mie de profesori participă la cursurile de formare în cadrul programului, care este dezvoltat printr-un amplu parteneriat dintre TEKWILL, USAID, Suedia, PNUD Moldova, EU4Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării din Republica Moldova.
Magdalena Müller-Uri, șefa Departamentului Operațiuni al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova: „Studierea tehnologiilor informaționale a devenit o necesitate practic pentru toată lumea, și din ce în ce mai mult pentru generația tânără. Transformarea digitală va avea un impact pozitiv asupra vieții sociale, a tuturor sectoarelor economice și asupra dezvoltării țării. UE sprijină cu tărie tranziția digitală inclusiv în țările partenere.”
Adam Amberg, Șeful Secției Cooperare pentru Dezvoltare, Ambasada Suediei: „În fiecare zi, pe piață apar noi soluții tehnologice, care înlocuiesc ceva, care acum câțiva ani era revoluționar. Cu siguranță putem afirma că realitatea este digitală și fiecare aspect al vieții noastre va fi remodelat, educația nefiind o excepție. În zilele noastre, profesorii trebuie să fie flexibili și adaptabili la viteza care schimbă lumea. Acest curs de mentorat, care conectează teoria și practica, oferă o bază pentru a cultiva înțelegerea pedagogiei digitale și a sprijini profesorii în dezvoltarea abilităților digitale. Aducând alfabetizarea digitală chiar în clasă, elevii vor fi capabili să exceleze nu doar la orele școlare, ci și la viitorul loc de muncă și, sperăm, pe tot parcursul vieții lor.”
Despre EU4Moldova: Startup City Cahul
„EU4Moldova: Startup City Cahul” este implementat în perioada 2020-2024 de ATIC, cu asistența financiară a Uniunii Europene în parteneriat cu Suedia. Inițiativa abordează dezvoltarea socio-economică durabilă a municipiului Cahul și a localităților învecinate, care completează acoperirea regională a asistenței pentru dezvoltare acordată de Uniunea Europeană Republicii Moldova. Proiectul sprijină în special dezvoltarea economică prin inovare, antreprenoriatul, ocuparea forței de muncă pentru întreprinderile mici și mijlocii din afara capitalei, precum și oferă oportunități de studiu tinerilor, femeilor și fetelor în știință, tehnologie, inginerie și matematică (STEM). Ca parte a proiectului, la Cahul va fi creat un centru regional de inovare și tehnologie – EU4Innovation Center – iar un grup larg de localnici vor deveni beneficiarii săi. Obiectivul centrului este de a avea un efect de stimulare în orașul Cahul și alte zone de dezvoltare din regiune. Pentru mai multe detalii accesați startupcitycahul.md.