Subscribe la telegramul nostru
Telegram

R. Moldova se aliniază la standardele de gestionarea durabilă a pădurilor în Europa

R. Moldova se aliniază la standardele de gestionarea durabilă a pădurilor în Europa

Republica Moldova a participat la cea de-a opta conferință ministerială FOREST EUROPE, cu genericul „Viitorul pe care îl dorim: pădurile de care avem nevoie”, organizată săptămâna trecută la Bratislava, Slovacia.

În cadrul reuniunii, ţara noastră a confirmat că se aliniază la standardele paneuropene privind gestionarea durabilă a pădurilor în Europa, transmite MOLDPRES.

Pentru a realiza obiectivele propuse, statele participante au semnat două acte: Rezoluția ministerială din Bratislava privind adaptarea pădurilor europene la schimbările climatice; Declarația miniștrilor „The Future We Want: The Forests We Need”. Părțile semnatare și-au asumat responsabilitatea de a realiza gestionarea durabilă a pădurilor și de a promova Obiectivele de Dezvoltare Durabilă incluse în Agenda 2030.

Pe agenda întrunirii a fost inclusă şi prezentarea unor soluții pentru identificarea noilor politici eficiente de adaptare la schimbările climatice. Astfel, un grup de experți nominalizați de statele semnatare și de Uniunea Europeană au dezvoltat un set de recomandări politice  pentru integrarea măsurilor de adaptare în gestionarea durabilă a pădurilor, în cadrul a două paneluri tematice: Adaptarea pădurilor la schimbările climatice; Gestionarea durabilă a pădurilor – răspunsul nostru comun la conceptul dezvoltare durabilă.

Împădurirea şi starea fondului forestier naţional este un sun subiect abordat la cel mai înalt nivel. Tot săptămâna trecută, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut prima ședință pe platformă prezidențială, la care s-a discutat despre elaborarea și implementarea unui program național de împădurire. 

„Împădurirea trebuie să devină un obiectiv major al țării noastre pe termen mediu și lung. Vom lucra la un program amplu de împădurire, elaborat pentru o perioadă de zece ani, care să conțină măsuri de extindere și protecție a pădurilor, de subvenționare a agricultorilor pentru înființarea fâșiilor de protecție, dar și de stopare a corupției din sistemul de silvicultură. Un program de extindere, gestionare și protecție activă a pădurilor este necesar pentru a opri exploatarea excesivă și degradarea fondului forestier”, a subliniat Maia Sandu.

În Republica Moldova, pădurile acoperă doar 11,3% din suprafață, comparativ cu media de 30-45% din Uniunea Europeană.