Publică un anunț
piatasud.md

Reforma Poliției: Află cum ajunge apelul cetățeanului de la 112 la polițiști /VIDEO

Reforma Poliției: Află cum ajunge apelul cetățeanului de la 112 la polițiști /VIDEO

Serviciului național unic pentru apelurile de urgență 112 în Republica Moldova a fost creat în 2016 şi transpune prevederile directivei Parlamentului European şi a Consiliului Europei. Serviciul național unic pentru apelurile de urgență presupune concentrarea într-un serviciu a celor mai solicitate service de urgență: Ambulanța, Poliția și Pompierii, și este parte a activităților prevăzute în Strategia de Reformare a Poliției. 

În mun. Cahul funcționează subdiviziunea zonală care asigură acoperirea raioanelor de sud a Moldovei.

„Când cetățeanul sună la serviciul unic 112, el nimerește la Chișinău, operatorul primește informația și o analizează. Dacă sună și comunică că solicită poliția că este o bătaie în familie, operatorul ne transmite nouă o fișă, după care primul echipaj care este cel mai apropiat este direcționat la cazul dat. Înștiințăm  și Inspectoratul de Poliție din raionul dat că s-a produs așa un caz.

Echipajul 112 când ajunge la fața locului, ne informeză pe noi și când finisează cercetarea la fața locului tot ne informează. Cazurile date se înregistrează în registrul de primire a informațiilor. Dacă este săvârșită o infracțiune, ei păstrează locul infracțiunii, iar noi imediat trimitem grupa operativă de la inspectorat: anchetatorul, poliția criminală, expert juridic etc, a menționat Denis Mocanu.

Din 2018, este implementată comunicarea prin sistemul radio dintre operator și echipajul de poliție, iar toate investițiile în asigurarea funcționalității Serviciului duc la îmbunătățirea capacităților de reacție rapidă a echipelor e intervenție ale poliției la apelurile de urgență.  

„Noi comunicăm și prin telefonia mobilă precum și prin stația radio. Acestea au apărut de doi ani, din anul 2018 și sunt foarte utile deoarece nu totdeauna este posibil operativ să vorbești prin telefonia mobilă. Prin stația radio este foarte util de a dirija și a vorbi cu echipajul ieșit la fața locului. La automobile sunt montate sisteme  GPS și putem să vedem și să dirijăm pe ce stradă să treacă echipajul și să găsească mai ușor apelantul” ne-a mai povestit comisarul Denis Mocanu.

Operatorii serviciului 112 au rolul și de a da prioritatea anumitor apeluri, în dependență de situația de urgență. Apelurile false la serviciul 112 este cea mai mare problemă care dă bătăi de cap operatorilor. Polițiștii îndeamnă cetățenii să apeleze la 112 doar în caz de urgență.

Acest articol a fost produs  cu ajutorul Asociației Promo-LEX și cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. Conținutul acestuia este responsabilitatea exclusivă a A.O. „Cahul 2030” și nu reflectă neapărat poziția Asociației Promo-LEX și a Uniunii Europene.

Articole similare