Reguli noi pentru școlile auto: Rata promovării examenului practic la a doua încercare trebuie să fie de cel puțin 30% în rândul elevilor
Examenul practic pentru obținerea permisului de conducere trebuie să fie promovat de cel puțin 30% dintre elevi la a doua încercare. În caz contrar, școala auto care-i pregătește riscă să-și piardă dreptul de a instrui. Regulile noi au fost aprobate de Guvern și vor intra în vigoare din 2026, potrivit Agora.md.
În baza unui studiu realizat în 2024 cu privire la promovabilitatea absolvenților școlilor auto în momentul în care merg la examenul de la ASP, Ministerul Educației decide să înăsprească regulile pentru școlile auto.
Astfel, se stabilește drept criteriu pentru acreditarea școlilor auto ca absolvenții care merg să susțin examenele la ASP să obțină o rata de promovabilitate din a doua încercare de cel puțin 50% la proba teoretică și 30% la proba practică.
În cazul în care acest lucru nu se întâmplă, în șase luni de zile se suspendă acreditarea dreptul de a înmatricula studenți pentru școala auto. Dacă situația persistă timp de un an de zile, se retrage acreditarea, spune ministrul Educației, Dan Perciun.
,,Au fost discutate aceste ajustări inclusiv cu școlile auto și credeam c-o să contribuie la calitatea instruirii și o să reducă din accidentele rutiere care au loc pe străzile din țară.”, spune ministrul Educației, Dan Perciun.
Prevederile intră în vigoare din 2026, iar din acest moment școlile auto vor avea timp pentru conformare până în 2027. Perciun a precizat că primele potențiale retrageri ale acreditărilor vor surveni în 2027.