România, principalul importator de struguri moldovenești: 7 mii de tone livrate

România, principalul importator de struguri moldovenești: 7 mii de tone livrate

Din luna iulie și până în octombrie, Republica Moldova a exportat aproximativ 15 mii de tone de struguri. Cifra este cu 17,5 la sută mai mare decât în aceeași perioadă a anului trecut. O treime din toate livrările au fost efectuate în România, arată datele Serviciului Vamal.

Datele oficiale arată că în România au fost exportate 7 mii de tone de struguri la un preț de 0,64 de dolari/kg. A doua piață o reprezintă Rusia, unde au fost livrate 21% din exporturi, prețul fiind de 0,4 dolari.

Ministerul Agriculturii susține că în ultimul an s-a extins considerabil și geografia exporturilor, efectuându-se livrări în 25 de țări ale lumii, inclusiv destinații noi cum ar fi Serbia, Olanda, Hong Kong și Kîrgîzstan.

Valoarea totală a exporturilor efectuate în acest sezon a ajuns la 9 milioane de dolari. În prezent, conform deciziei Parlamentului European, producătorii din Republica Moldova au oportunitatea de a exporta struguri pe piața europeană fără taxe și restricții cantitative, însă, este necesar ca aceștia să își coordoneze activitățile astfel încât strugurii destinați exportului să corespundă cerințelor de calitate și siguranță ale țării de destinație.

Articole similare