„Sânziene în mândre ii” la Badicul Moldovenesc. Un spectacol folcloric de tradiție // VIDEO
Duminică, 7 iulie 2024, satul Badicul Moldovenesc din raionul Cahul a fost cuprins de farmecul Sânzienelor în cadrul festivalului „Sânziene în Mândre ii”. Evenimentul a contribuit la promovarea culturii locale și la revitalizarea tradițiilor populare.
„Astăzi la noi în localitate, în Badicul Moldovenesc, avem onoarea să fim gazdele festivalului Sânzienele cu genericul „Sânziene în mândre ii”. Avem participanți 7 ansambluri folclorice din Raionul Cahul. Este un festival în care ne propunem să promovăm obiceiurile și tradițiile strămoșești. Toți participanții sunt îmbrăcați în haine naționale. Prin aceasta vrem să promovăm portul național și totodată tradițiile noastre moldovenești. Reieșind din faptul că sânzienele sunt considerate zânele bune ale întregului an, vrem ca astăzi să sărbătorim momentele bune alături de toți participanții festivalului”, ne-a spus Dumitru Goropceanu, primarul satului Badicul Moldovenesc.
Festivalul a debutat la ora 11:00, la care au participat localnicii îmbrăcați în straie tradiționale. Au urmat apoi momente artistice de excepție, susținute de 7 ansamble folclorice din 7 localități:
- F.F. „Cimbrișor” din satul Cucoara
- A.V. „Opincuța” din satul Zârnești
- A.F. „Moștenitorii” din satul Baurci Moldoveni
- A.F. „Sălcioarele” din comuna Burlacu
- A.F. „Vatra Roșului” din satul Roșu
- A.M. „Roata norocului” din satul Andrușul de Sus
- Ansamblul folcloric „Vatra dorului” din Badicul Moldovenesc
„Ne întoarcem de fiecare dată cu plăcere aici la Badicul când avem ocazia, mai ales că venim la toate evenimentele la care ne cheamă, fiindcă așa este frumos între satele vecine să fie parteneriatul acesta și în tradițiile frumoase care erau odată când se veneau la toate sărbătorile, inclusiv la hramul satului. Sărbătoarea sânzienelor care ne adună astăzi aici, este și un moment de creștinism și moment cultural artistic. Nimeni nu-i interzice omului să fie și om bun creștin dar și să se bucure de viață”, ne-a declarat primarul satului Cucoara, Grigore Marin
Sânzienele este o sărbătoare a naturii în plină splendoare, a fertilității și a bucuriei vieții. De asemenea, este un moment de celebrare a tradițiilor și ne reamintesc de importanța conexiunii cu natura și de frumusețea simplă a vieții. Este o sărbătoare care ne face să ne bucurăm de momentul prezent și să prețuim tot ceea ce ne înconjoară.