Publică un anunț
piatasud.md

Scepticismul care ne poate costa viața

Scepticismul care ne poate costa viața

Vaccinurile nu vin de la diavol, ci de la știință. Vaccinarea nu este obligatorie și este alegerea credincioșilor să decidă cum au grijă de sănătatea lor și a celor din jur, dar să fie atenți la falsuri și să nu-i inducă pe alți oameni în eroare, îndemnându-i să refuze vaccinul. Sunt două mesaje pe care le transmit creștinilor preoții care înțeleg că doar responsabilitatea comună poate stopa pandemia. 

Până în prezent, în Republica Moldova s-au vaccinat cu ambele doze de vaccin împotriva COVID-19 peste 960 000 de persoane, ceea ce reprezintă doar 28% din populație. Mulți dintre cei nevaccinați continuă să creadă în diferite mituri, inclusiv că prin vaccin s-ar introduce un cip care conține „numărul diavolului”. La începutul pandemiei, Mitropolia Moldovei se arăta sceptică față de imunizare, iar câțiva preoți au organizat vara trecută o manifestație la Chișinău împotriva „vaccinării obligatorii”, deși nici atunci și nici acum imunizarea nu are un caracter obligatoriu. Între timp, tot mai multe fețe bisericești, inclusiv din rândul celor care au fost reticenți și chiar au promovat mituri despre vaccinare, acum își reconsideră opinia. Unii preoți cu care am discutat ne-au spus că au avut COVID-19, iar după ce au ieșit din spital, s-au vaccinat. Îndemnul lor este să fim responsabili față de propria sănătate, dar și față de sănătatea celor din jur. 

Să credem în Dumnezeu, dar și în sfaturile medicilor

Episcopul de Soroca și vicar al Mitropoliei Moldovei, Ioan Moșneguțu, consideră că administrarea vaccinului anti-COVID-19 e o decizie individuală a fiecărei persoane, însă în această perioadă critică oamenii ar trebui să analizeze foarte atent informațiile și să asculte sfaturile medicilor. „Îndemnul și binecuvântarea bisericii este ca oamenii să se îngrijească de sănătatea lor și de sănătatea semenilor. În anul 2020 eu am suferit de COVID-19, am fost internat în spital. Am ascultat de sfatul medicilor, mi-am exprimat recunoștința cordială față de doctori pentru că m-au ajutat. Ulterior, m-am vaccinat împotriva COVID-19. Să credem atât în Dumnezeu, dar totodată să credem în oamenii de știință atunci când ne spun să fim atenți cu acest virus nemilos”, spune episcopul Ioan Moșneguțu.

Doar responsabilitatea comună poate stopa pandemia

Despre zvonurile că vaccinurile ar conține cipuri, parohul Catedralei „Sfânta Teodora de la Sihla” din Chișinău, Ioan Ciuntu, afirmă că „se exagerează cu unele dezinformări”. „Afirmațiile că vaccinurile conțin cipuri sunt false. Oamenii trebuie să înțeleagă ce se întâmplă în jur, să analizeze critic informația și să ia hotărârea pe care o consideră cea mai bună. Dacă omul se hotărăște să se vaccineze, este dreptul lui. Eu niciodată nu i-am îndemnat pe creștini să nu se vaccineze. Le-am vorbit să fie foarte atenți și să ia singuri decizia. Dacă iau decizia să se vaccineze, Dumnezeu să-i ajute, dar dacă nu se vaccinează, să fie atenți și să nu îi ducă pe alții în ispită și să nu facă o politică împotrivă, să nu distribuie informații false. Biserica trebuie să stea cuminte la lucrurile acestea, mai ales acolo unde nu sunt dovezi concrete, care-l influențează pe om”, spune părintele Ioan Ciuntu. Scepticismul unora îi poate costa viața atât pe ei, cât și pe semenii lor din comunitate: „Îndemnăm lumea să fie responsabilă și să nu se joace cu focul. Aici este focul cel strașnic care poate să ne ducă în ispite și să ne coste foarte scump. Oamenii care nu se vaccinează trebuie să fie corecți și responsabili față de cei din jurul lor. Trebuie să aibă corectitudine totală atunci când ies în societate, la masă, merg în troleibuz, la  o întâlnire etc.”. 

Oamenii de știință au analizat eventualele riscuri ale vaccinului

Tudor Saghin, pastorla biserica adventistă„Ziua a 7-a”din satul Vadul lui Isac, raionul Cahul, consideră că oamenii trebuie să analizeze atent mesajele despre efectele vaccinării: „Lumea aude diferite informații și se lasă influențată, dar toate aceste zvonuri sunt mai mult false. Eu nu cred că oamenii de știință nu au analizat toate riscurile acestor vaccinuri. Chiar dacă sunt și cazuri când produc reacții adverse, asta nu înseamnă că trebuie să refuzăm vaccinul. Dacă nu ne vaccinăm, riscul de a ne îmbolnăvi este foarte mare, iar medicina s-a dezvoltat mult. Eu sunt pentru vaccinare”. 

Vaccinurile salvează milioane de vieți în fiecare an

De-a lungul timpului, vaccinurile au salvat milioane de vieți, iar vaccinurile împotriva COVID-19 sunt sigure și eficiente, confirmă Angela Paraschiv, șefa Disciplinei de epidemiologie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și președinta Comisiei epidemiologice a Ministerului Sănătății. „În trecut, 40% dintre copii mureau din cauza difteriei, variolei, rujeolei etc. Astăzi, datorită vaccinurilor, copiii noștri sunt sănătoși și nu cunosc consecințele bolilor, precum poliomielita, care a dus la schilodirea milioanelor de copii. Nici un vaccin nu este aprobat pentru utilizare dacă nu a dovedit siguranța și eficacitatea. Sunt administrate peste 7 miliarde de doze la nivel mondial, fără a cauza efecte adverse în populație, comparativ cu cele peste 5 milioane de decese de la COVID-19, confirmate până acum. Sunt oameni care puteau fi salvați dacă erau vaccinați, însă uneori credința în mituri și falsuri despre vaccinuri crește riscul de îmbolnăvire, dar și de deces. Oamenii de știință au făcut tot posibilul ca astăzi să avem scutul necesar cu care să ne putem proteja, și avem cele mai sigure și nepericuloase vaccinuri contra COVID-19. Fără acest scut suntem vulnerabili în fața virusului. Vaccinurile au fost și vor fi cele care ne vor proteja de bolile infecțioase”, conchide experta.     

Mariana Jacot,
Stopfals.md

Articole similare