Subscribe la telegramul nostru
Telegram

Servicii logopedice de calitate pentru elevi unei școli primare din Cahul // VIDEO

Circa 80 de elevi ai Școlii Primare-Grădiniță „A. Donici” din Cahul beneficiază de servicii mai calitative a unui specialist logoped, cabinetul căruia a fost amenajat și dotat cu tot ce este necesar în cadrul unui proiect finanțat prin programul Bugetare participativă. 

Proiectul se numește „Și eu vreau sa fiu ca tine” și pune în valoare, pune ca importanță problemele copiilor care au dificultăți logopedice. Nu a fost doar o dotare a cabinetului logopedic, e mult mai mult, e atitudinea noastră, a maturilor, față de problemele copiilor, e posibilitatea de a acorda servici calitative copiilor, e un apel al instituției, a părinților la problemele copiilor” ne-a declarat Galina Parvana, Directoarea Școlii Primare-Grădiniță „A. Donici” din Cahul. 

Directoarea a menționat că tot sistemul de învățământ din raionul Cahul suferă de lipsa acută de specialiști logopezi, iar situația dacă nu va fi soluționată va crea mari probleme 

„Proiectul respectiv a oferit posibilitate să avem niște dotări, tehnică necesară, că e laptop, că e tabletă cu care se lucrează cu copii, au fost achiziționate acele materiale necesare anume în procesul educativ” a mai adăugat Galina Parvana. 

Cabinetul de logopedie a instituție a mai fost dotat cu materiale didactice necesare procesului educațional, dar și inventar care permite oferirea serviciilor într-un mod foarte accesibil pentru copii. 

Spre exemplu crocodilul CroCro, o jucărie din pluș creată special pentru acest cabinet de logopedie de către un specialist local. Cu ajutorul acestei jucării, logopedul prezintă copilului cum anume trebuie să procedeze ca să pronunțe corect un sunet sau altul.

„Este locul preferat unde vin copiii prin joc să obțină o vorbire îngrijită, elegantă, aranjată și încredere în sine. O investiție solidă ce ține de materiale didactice, literatură de specialitate, jocuri diverse. Sunt foarte diverse, pe nivele diferite pentru că noi, în cadrul școlii lucrăm pe nivele diferite, pe nivele de dezvoltare diferită.  Anul acesta avem 79 – 80 de copii și sunt doar copiii care au o necesitate aprigă în sprijinul și intervenția logopedică” ne-a comunicat logopeda Angela Zlatin. 

Acest proiect a fost posibil datorită programului Bugetare participativă, implementat pentru al doilea an în mun. Cahul. Proiectul „Și eu vreau sa fiu ca tine” implementat la Școala Primară-Grădiniță „A. Donici” din Cahul este doar unul din cele 19 proiecte susținute din bugetul local datorită acestui program la suma totală de 1,5 milioane lei. 

„Bugetarea Participativă este un proiect foarte important pentru Primăria mun. Cahul, dar mai ales pentru cetățenii acestui municipiu. De ce? Pentru că prin intermediul Bugetării Participative cetățenii își pot face nevoia auzită,  soluțiile să vină din partea cetățenilor, să fie auziți ei, să fie ei cine decid” ne-a declarat Stela Bădin, viceprimari mun. Cahul. 

În următoarele săptămâni, urmează să fie lansată a treia ediție a Bugetarii Participative în municipiul Cahul. Mai multe detalii vor fi accesibile pe pagina de Facebook a Primăriei municipiului Cahul. Bugetul alocat pentru proiectele destinate implementării programului Bugetarea participativă va depinde de valoarea bugetului local aprobat pentru anul 2022, da nu mai puțin de 1% din valoarea totală.  

Proiectul „Informează, abilitează și acționează! Societatea civilă pentru o mai bună guvernanță bugetară în Moldova” este cofinanțat de Uniunea Europeană și Fundația Konrad Adenauer. Proiectul este implementat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în calitate de partener principal, în consorțiu cu Konrad Adenauer Stiftung e.V. (KAS, Germania), Centrul pentru Studii Est-Europene (CSEE, Lituania) și Institutul pentru Politici și Reforme Europene (IPRE).